Tezaur Moscova. Bijuterii Regina Maria. Familia Regală, ajutor pentru statul român

Familia Regală va ajuta statul român să revendice bijuteriile Reginei Maria, care au ajuns în urmă cu 100 de ani la ruși.

Propunerea a venit din partea BNR, iar Custodele Coroanei admite că, mai întâi, trebuie găsit în arhive inventarul podoabelor trimise la Moscova de străbunica Majestății Sale. Familia Regală a vizitat astăzi reverva de aur a Băncii Naţionale a României.

Şeful Casei Regale a văzut pentru prima dată inventarul original al tezaurului Băncii Naţionale a României trimis în timpul Primului Război Mondial în Rusia. Din 1920 se dă din mână în mână, de la guvernator la guvernator, cu o misiune sfântă.

În decembrie 1916 și în vara lui 1917 au plecat către Moscova două trenuri încărcate în 20 de vagoane cu lingouri de aur, monede și alte valori ale Băncii Naţionale. În total, 91 de tone de aur, dar și obiecte de patrimoniu. La acestea s-au mai adăugat două casete cu bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 de lei aur.

[citeste si]

Consilierul guvernatorului, Cristian Păunescu, membru în comisia mixtă româno-rusă de recuperarea a tezaurului, i-a cerut fiicei Regelui Mihai să revendice aceste bijuterii.

Familia Regală a României a vizitat şi actuala rezervă de aur a BNR, informează TVR. Acolo nu intră oricine. În buncărul de la subsolul clădirii este păstrată jumătate din rezerva de 103,7 tone de aur a BNR, pentru că restul a fost depozitat la Londra.

Lecţia financiară de care a avut parte Custodele Coroanei i s-a făcut şi Regelui Mihai în anii '30 și '40, dar şi în 2007, chiar de către guvernatorul BNR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel