Teză doctorat Kovesi. Contestație pentru decizia CNATDCU

Preşedintele interimar al CNATDCU, Marius Andruh, a declarat că a fost depusă o contestaţie faţă de decizia consiliului care a stabilit că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat. 

"A fost depusă o contestaţie. Urmează procedura legală - se numeşte o comisie care să analizeze contestaţia şi, după ce comisia este aprobată de Consiliul general, face un raport, care la rândul lui va fi supus votului Consiliului general. S-a făcut o contestaţie şi legal noi trebuie să răspundem acelei contestaţii", a explicat Andruh. 

Potrivit acestuia, noua comisie va fi formată din trei membri, diferiţi de cei care au analizat iniţial lucrarea. 

Marius Andruh a precizat că solicitarea va urma procedura stabilită în Regulamentul CNATDCU. 

Consiliul general al CNATDCU a decis pe 8 decembrie 2016 că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat. 

Potrivit vicepreşedintelui CNATDCU, Mircea Bob, decizia a fost luată cu 35 de voturi pentru şi o abţinere, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel