Termen proces privind casa familiei Iohannis. Zi decisivă

Un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de familia lui Klaus Iohannis este programat miercuri la Curtea de Apel Piteşti, fiind al patrulea după strămutarea cauzei de la instanţa similară din Braşov.

La termenul anterior, din 7 decembrie 2016, instanţa a admis cererea de amânare formulată de avocatul familiei prezidenţiale, pentru a o putea introduce pe Carmen Iohannis în calitate de moştenitor al mamei sale, Georgeta Lăzurcă, la rândul ei parte în proces.

Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului, se judecă la Curtea de Apel Piteşti, conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a admis atunci o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară, decizia fiind definitivă. Potrivit presei locale, Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor în cei 10 ani cât a durat procesul.

[citeste si]

Carmen şi Klaus Iohannis susţineau că, în urma articolelor apărute în presă, pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor. Carmen şi Klaus Iohannis au depus o contestaţie în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov procesul privind imobilul din centrul Sibiului. Pe 16 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de sentinţa judecătorească, adăugând că împreună cu avocaţii săi caută cele mai bune căi de a o contesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel