Teodorovici vrea să modifice ordonanța taxei pe lăcomie

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a susţinut vineri că OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare ar putea fi modificată, dacă există 'argumente rezonabile', însă nu a dorit să anticipeze acum o astfel de modificare.

'Discuţiile au fost pe fiecare sector în parte. Chiar şi eu am avut, ştiţi bine discuţii şi săptămâna asta la Banca Naţională, subiectul de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare fiind efectele Ordonanţei 114/2018. BNR ne-a pus la dispoziţie un studiu de impact, să spunem, pe care îl ştiam în mare măsură şi atunci când am adoptat Ordonanţa în Guvern. Eu zic că cei care au încredere în modul în care Guvernul acţionează o să şi vadă confirmarea faptului că măsurile pe care le-am luat, fie şi pe 114 sunt cele corecte. Nu aş vrea să anticipez acum o modificare sau nu a acestei ordonanţe. Legislaţia este în general modificabilă, să spunem, dacă argumente rezonabile există. Acesta este ceea ce contează', a declarat vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Palatul Victoria, după aprobarea proiectului de buget pe 2019.

Cum ar putea fi modificată ordonanța

Întrebat în ce zone ar putea fi modificată OUG 114/2018, ministrul Finanţelor a răspuns: 'Zonele unde argumentele sunt pertinente şi rezonabile'. El a adăugat că au avut loc discuţii în aceste context şi credinţa sa este că lucrurile se vor aşeza 'aşa cum ne dorim cu toţii'. 'Legat de 114 sau de ROBOR, mai concret de ROBOR, discuţia se va purta încă o dată în următoarea şedinţă a Consiliului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, pe 18 februarie, dată până la care acel grup de lucru pe care noi l-am constituit în comitet va trebui să prezinte comitetului câteva alternative, câteva scenarii. Şi cum spuneam şi în alte declaraţii trebuie să vedem foarte clar dacă modul de calcul de astăzi al ROBOR-ului este cel mai bun, cel mai corect, fie şi el în urma unei înţelegeri între bănci, cum domnul Guvernator spunea ieri. Şi acest comitet va decide într-un fel sau altul. Speranţa, dorinţa şi credinţa mea este că acea propunere va fi una pe care românii o aşteaptă, astfel încât în urma acestei decizii să scadă costurile cu ceea ce ei au de plătit către bănci pentru împrumuturile pe care le au în lei. După 18 februarie se poate discuta de o eventuală adaptare unui cadru legislativ astăzi în vigoare', a explicat Teodorovici. De asemenea, ministrul Finanţelor s-a declarat optimist în ceea ce priveşte mecanismul de calcul al ROBOR. 'Pot să vă spun, ca persoană mai în vârstă ca domnia sa în ceea ce înseamnă lucrul în administraţie, că nimic nu este imposibil', a spus şeful de la Finanţe, adăugând că pe restul sectoarelor discuţia se poartă cu celelalte ministerele de resort. Guvernul a stabilit la finele anului trecut, prin ordonanţa 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi 'taxă pe lăcomie'.

VEZI ȘI:

O nouă taxă. Turiștii o vor plăti în fiecare zi

Teodorovici - Isărescu, față-n față. Discuție pe taxa pe activele băncilor

VEZI ȘI:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel