Teodorovici, haştag: Va aduce valoare acțiunilor noastre

Sursa: Facebook Eugen Teodorovici
Sursa: Facebook Eugen Teodorovici

"Pe drumul spre casă ne-am oprit la Ploiești pentru întâlnirea cu prahovenii. Cu cei care au fost și sunt alături de acest partid, dar și cu cei care se vor regăsi din ce în ce mai mult... și mai mulți. După un week-end în care mi-am încărcat bateriile, în care am strâns mai multe mâini harnice, puternice și hotărâte și în care dialogul a fost la el acasă, urmează o nouă săptămână de lucru intens", transmite Eugen Teodorovici, preşedintele executiv al PSD.

"Am învățat și de la colegii mei prahoveni, așa cum învăț în fiecare zi de la oamenii pe care îi întâlnesc întâmplător sau nu. I-am ascultat cu atenție ca să le înțeleg nevoile și păsurile. Le-am vorbit, așa cum am făcut-o peste tot prin țară, despre nevoia de reformă în interiorul partidului și de schimbare a paradigmei în administrația publică adesea împietrită în abordarea păguboasă a pasării responsabilitatii, aroganței ori ignoranței.

Pentru că, în timp ce alte partide politice nu au existat și funcționat vreodată mai mult decât la stadiul de hologramă, PSD, cel mai mare partid din România, trebuie doar să facă un pas sau poate chiar un salt în față. Pentru acest salt eu #insist. Pentru că a insista este o virtute și pentru că va aduce valoare și consistență dialogului, deciziilor și, nu în ultimul rând, acțiunilor noastre", a scris Eugen Teodorovici pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel