Teodor Meleşcanu, întrevedere cu ambasadorul Republicii Coreea în România, Kim Yong Ho

 Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, l-a primit joi pe Kim Yong Ho, ambasadorul Republicii Coreea în România, în vizită de prezentare, în cadrul dialogului oficialul român subliniind stadiul excelent al cooperării bilaterale, atât pe linie guvernamentală, cât şi parlamentară.

Cu această ocazie, Teodor Meleşcanu l-a felicitat pe demnitarul sud-coreean pentru numirea în funcţia de ambasador al Republicii Coreea în România şi i-a urat mult succes în exercitarea mandatului, asigurându-l de întreaga disponibilitate a Senatului României pentru intensificarea relaţiilor bilaterale, se arată într-un comunicat al Senatului transmis AGERPRES.

Demnitarul român a reiterat necesitatea aprofundării şi diversificării legăturilor politice şi economice dintre România şi Republica Coreea, subliniind interesul pentru valorificarea potenţialului cooperării economice, prin creşterea echilibrată a schimburilor comerciale şi atragerea de noi investiţii coreene pe piaţa românească. De asemenea, şi-a exprimat satisfacţia pentru dinamica pozitivă a dialogului bilateral atât la nivel sectorial cât şi în cadrul organizaţiilor internaţionale, exprimând, în context, aprecierea pentru sprijinul acordat de Republica Coreea candidaturii României la OCDE.

Totodată, preşedintele Senatului a evocat aniversarea, în 2018, a zece ani de la semnarea Declaraţiei Comune privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Coreea, ocazie care a fost marcată prin vizita oficială pe care a efectuat-o la Seoul, în calitate de ministru al afacerilor externe, şi vizita la Bucureşti a preşedintelui Adunării Parlamentare a Republicii Coreea, Moon Hee-sang.

Sursa: AGERPRES 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel