Tenis: Novak Djokovic-Philipp Kohlschreiber, REZULTAT FINAL

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a fost "într-o zi fără inspiraţie", a afirmat acesta, marţi, după ce a părăsit turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California/SUA) încă din runda a treia, învins de germanul Philipp Kohlschreiber cu 6-4, 6-4, informează AFP.

"Condiţiile au fost complet diferite faţă de cele din noaptea trecută (meciul a debutat luni seara, fiind întrerupt de ploaie după un set. Mingile au venit mult mai sus, iar Kohlschreiber şi-a folosit foarte bine liftul. Trebuie să-l felicit, pentru că a jucat foarte bine din punct de vedere tactic şi a făcut în aşa fel încât să nu mă aflu deloc în zona mea de confort. A fost o zi fără inspiraţie pentru mine şi el a meritat victoria. El este un jucător prezent în circuit de multă vreme şi nimic nu reuşeşte să-l perturbe efectiv, indiferent de circumstanţe sau cadru. El a demonstrat că poate învinge cei mai buni jucători ai lumii, deci nu este o surpriză. Când loveşte mingea, el poate învinge pe oricine pe orice suprafaţă", a spus Djokovic.

"Nu mă nelinişteşte această înfrângere. Sigur, nu este agreabil să pierzi, nimănui nu-i place asta, mai ales la un turneu la care am avut multe succese în trecut. Eu credeam că eram în formă şi eram bine la antrenamente, dar se întâmplă şi astfel de lucruri. Trebuie să dai pagina şi să mergi mai departe. Mă voi pregăti pentru Miami (următorul Masters 1.000, care debutează săptămâna viitoare) şi voi încerca să merg până la capăt aici la dublu, alături de Fabio Fognini. Ştiu că nu sunt la cel mai bun nivel al meu, mai am de lucru. Dar această înfrângere nu mă perturbă pe termen lung. Eu ştiu de ce sunt capabil. A fost doar o zi în care nu a funcţionat mare lucru", a adăugat Novak Djokovic.

Djokovic, câştigător al ultimelor trei turnee de Mare Şlem

Djokovic, câştigător al ultimelor trei turnee de Mare Şlem, a fost surprins de numărul 39 mondial, care s-a impus într-o oră şi 38 de minute. Sârbul câştigase precedentele şapte dueluri cu Kohlschreiber (8-2 acum la general), care îl mai învinsese o dată pe Djokovic, în 2009, la Roland Garros.

De la turneul Masters 1.000 de la Toronto, din luna august, Djokovic (31 ani) nu mai pierduse aşa devreme într-o competiţie. Din acel moment, sârbul a câştigat titluri de Mare Şlem la US Open şi Australian Open, precum şi titluri Masters 1.000 la Cincinnati şi Shanghai.

Kohlschreiber îl va înfrunta în optimi pe francezul Gael Monfils, 19 ATP, recent câştigător al turneului de la Rotterdam.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel