Tenis: Marius Copil, calificat în turul al doilea la US Open

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat în premieră în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, marţi, la New York, după ce a dispus de francezul Ugo Humbert, cu 6-3, 5-7, 7-6 (13-11), 4-6, 6-1, la capătul unui meci maraton de patru ore şi 14 minute.

Copil (28 ani, 93 ATP) pierduse în prima rundă la Flushing Meadows la precedentele sale participări, în 2017 şi 2018. Arădeanul nu mai câştigase pe tabloul principal la un turneu de Mare Şlem până acum în afara victoriilor de la Australian Open, unde a atins turul secund în 2015 şi 2019.

În primul set, Copil a reuşit un break la scorul de 2-1, iar acesta a făcut diferenţa, românul câştigând cu 6-3. În actul secund s-a mers cu serviciul până la 6-5 pentru francez (21 ani, 63 ATP), care a făcut break şi a câştigat setul cu 7-5. În setul al treilea, Humbert a condus cu 3-1, Copil a egalat (3-3), a făcut un nou break şi a servit pentru meci la 5-4, dar nu a reuşit să tranşeze soarta setului, care a ajuns în tiebreak. Humbert a avut 4-1, dar Copil a revenit şi e restabilit echilibrul, a salvat patru mingi de set şi s-a impus cu 13-11. Setul patru a fost de adjudecat de Humbert, care a reuşit singurul break, la scorul de 5-4 în favoarea sa. Copil a dominat setul decisiv, în care a făcut două break-uri, la 2-1 şi la 4-1, încheind cu un sec 6-1.

Humbert, înfrânt de Copil şi la turneul challenger de la Brest

Copil a avut 16 aşi în acest meci, dar a comis şi 9 duble greşeli, în timp ce Humbert a contabilizat 5 aşi şi 3 duble greşeli. Românul a adunat 46 de winners, dar francezul a avut 64, fiind superior şi la numărul erorilor neforţate, 71-57.

Copil câştigase şi primul duel cu Humbert, în 2017, la turneul challenger de la Brest, cu 6-4, 6-4, în sferturile de finală.

Marius Copil şi-a asigurat un cec de 100.000 de dolari şi 45 de puncte ATP. Următorul său adversar va fi decis dintre francezul Gael Monfils (cap de serie numărul 13) şi spaniolul Albert Ramos Vinolas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel