Urmărește emisiunea live


Tenis de masă: Echipa feminină a României, la Cupa Mondială de la Tokyo

Echipa feminină a României va participa, în perioada 6-10 noiembrie, la Cupa Mondială de tenis de masă de la Tokyo. Echipa României, campioana europeană en titre, va evolua în Grupa C, alături de Taiwan şi Vanuatu. 

Partida cu Taiwan va avea loc miercuri, iar meciul cu Vanuatu e programat joi. Primele două clasate se califică în sferturi. Lotul echipei României este alcătuit din Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Szocs şi Adina Diaconu, care sunt însoţite de antrenorul principal Viorel Filimon şi secundul Elena Sebe.

'Ne dorim foarte mult o medalie, toate suntem pregătite. Ar fi frumos să luăm şi o medalie aici şi să terminăm anul foarte frumos, pentru că la toate categoriile au fost rezultate extraordinare. E bine că avem Cupa Mondială în Tokyo. O să ne obişnuim cu mesele pe care vom juca la Olimpiadă şi vom juca împotriva aceloraşi adversare de la Olimpiadă, aşa că trebuie să ne concentrăm să le prindem tactica pentru a reuşi să aducem o medalie la Olimpiadă pentru Romania. E important să avem înainte de Olimpiadă un concurs în Tokyo, să ne pregătim şi să ştim cum sare mingea', a declarat Bernadette Szocs într-un comunicat remis AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel