Tenis: Djokovic, Thiem şi Alexander Zverev, în turul trei la Roland Garros

Sârbul Novak Djokovic, liderul ATP şi favorit principal, austriacul Dominic Thiem, locul 4 în ierarhia mondială, cap de serie nr. 4, şi germanul Alexander Zverev, poziţia a 5-a în ierarhia internaţională şi favorit nr. 5, s-au calificat joi în turul trei al turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Djokovic a avut nevoie, fără a forţa, de o oră şi jumătate pentru a trece, în turul secund, de elveţianul Henri Laaksonen (104 ATP) cu 6-1, 6-4, 6-3, Zverev l-a eliminat, într-un meci de două ore, pe suedezul Mikael Ymer (148 ATP), cu 6-1, 6-3, 7-6 (7/3), în timp ce Thiem l-a învins neaşteptat de greu, după mai bine de două ore şi jumătate de joc, pe kazahul Aleksandr Bublik (91 ATP), 6-3, 6-7 (6/8), 6-3, 7-5.

În runda următoare, Novak Djokovic va avea un meci uşor, cu un jucător venit din calificări, italianul Salvatore Caruso (147 ATP), Zverev îl va înfrunta pe sârbul Dusan Lajovic (30 ATP), iar Thiem va juca împotriva uruguayanului Pablo Cuevas (47 ATP).

Alte rezultate din turul al doilea de joi: Salvatore Caruso (Italia) - Gilles Simon (Franţa/N.26) 6-1, 6-2, 6-4 Pablo Cuevas (Uruguay) - Kyle Edmund (Marea Britanie/N.28) 7-6 (7/3), 6-3, 2-1 (abandon) Leonardo Mayer (Argentina) - Diego Schwartzman (Argentina/N.17) 4-6, 6-3, 6-4, 7-5 Dusan Lajovic (Serbia) - Elliot Benchetrit (Franţa) 6-3, 6-3, 6-4. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel