Tenis: Ana Bogdan, în sferturile turneului ITF de la Saint-Etienne

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Saint-Etienne (Franţa), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce a întrecut-o pe ucraineanca Anastasia Şoşina cu 6-2, 7-6 (2). Ana Bogdan (26 ani, 129 WTA), a patra favorită, s-a impus după o oră şi 43 de minute în faţa adversarei venite din calificări (21 ani, 389 WTA).

  Ana Bogdan va juca în sferturi contra turcoaicei Cagla Buyukakcay (30 ani, 176 WTA), cap de serie numărul şase. Singura confruntare dintre ele a avut loc în 2017, în optimi la Bucureşti, românca învingând cu 6-4, 7-5. Jaqueline Cristian (21 ani, 205 WTA) a fost întrecută în optimi cu 5-7, 6-4, 6-4 de franţuzoaica Elsa Jacquemot (16 ani, 821 WTA), cea care învinsese şi în primul tur o româncă, pe Laura Ioana Paar (31 ani, 228 WTA), cu 6-1, 6-2. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian, favoritele numărul doi la dublu, s-au calificat în semifinale, după 6-2, 6-2 cu franţuzoaicele Celia Belle Mohr/Carole Monnet, iar în penultimul act vor întâlni perechea româno-rusă Laura Paar/Marin Melnikova, care a beneficiat în sferturi de neprezentarea cuplului Iulia Terziiska (Bulgaria)/Ekaterina Iaşina (Rusia).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel