Tehnologie: Supercalculator, REZULTATE la Bacalaureat

Un supercomputer a trecut prin proba de matematică de la bacalaureatul din China dar, deși a depășit baremul necesar, rezultatul obținut nu s-a ridicat deasupra mediei.

Robotul — de fapt un ansamblu de 11 servere care arată ca un dulap negru — a trecut proba miercuri în orașul Chengdu, din sud-vestul Chinei.

Însă, notează AFP, potrivit Agerpres, rezultatele sale nu i-ar fi făcut mândri pe părinții lui, dacă ar fi avut așa ceva. Botezat AI-MATHS, computerul a obținut un coeficient de 105 din 150, a informat Xinhua. Este mai puțin decât media obținută anul trecut de elevii de la secția de literatură, respectiv 109.

Singura consolare pentru cei care l-au conceput este că robotul a terminat proba în 22 de minute, în timp ce elevii au zăbovit două ore asupra subiectelor. Rezolvând o variantă diferită a testului, mașina a obținut un coeficient de 100 din 150, dar de această dată a terminat în zece minute.

"Robotul a avut probleme în a înțelege cuvintele 'elevi' și 'profesori' într-o întrebare, deci a primit zero puncte la această întrebare pentru că nu a înțeles-o", a explicat Lin Hui, managerul societății Zhunxingyunxue Technology, care a pus mașina la punct în 2014.

"Sper că anul viitor, el va fi ameliorat din punct de vedere al logicii și va depăși coeficientul de 130", a declarat el pentru Xinhua.

Relativa contraperformanță a mașinii este o ușurare pentru omenire, notează AFP, în contextul în care un alt supercomputer l-a învins luna trecută pe micul geniu chinez al jocului de go, campion al lumii la această disciplină, în cadrul unui meci foarte așteptat din regiunea Shanghai.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel