''Te cunosc de undeva'', nou sezon. Cine sunt concurenții

Te cunosc de undeva
Te cunosc de undeva

Un nou sezon al emisiunii ''Te cunosc de undeva'' începe la Antena 1.

Șerban Copoț și Cezar Ouatu, Ada și Cornel Palade, Diana Matei și Grigore Gherman vor concura în cel de-al 14-lea sezon Te cunosc de undeva!, care va începe, în curând, la Antena 1. Primii patru vor cânta în duet, pe când ceilalți doi vor evolua solo. Ei vor urca pe scena transformărilor alături de colegii lor din acest sezon, Alex și Monica Anghel, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, Bella Santiago și Sorana Darclee Mohamad.

Șerban Copoț și Cezar Ouatu

Pentru Șerban Copoț, câștigător al celui de-al 10-lea sezon Te cunosc de undeva!, și Cezar Ouatu, câștigător al sezonului 7, este o mare provocare să joace acum în aceeași echipă. "Noi am mai fost în același sezon, al optulea - atunci ne-am legat din punct de vedere uman, ne-am cunoscut familiile -, dar am apărut separat. Acum e o altă mâncare de pește... Deja am început filmările și râdem mult, ne distrăm. Și trebuie să precizez că în această pereche minunată, el este mai frumoasă decât mine ca femeie. Cred că bătălia mare va fi în cazul în care ruleta personajelor va dori să ne transformăm amândoi în femei", spune Cezar Ouatu. "Atunci va fi nenorocire, o să orbiți!", adaugă Șerban Copoț.

Cornel Palade și Ada

În acest sezon, actorul de comedie Cornel Palade, partenerul de scenă al lui Romică Țociu, va face echipă cu fiica lui, Ada. "Este pentru prima oară când cântăm împreună în public", spune Cornel Palade. „Dar nu este pentru prima oară când suntem împreună pe aceeași scenă", adaugă Ada Palade. Tată și fiică spun că acasă ies deja scântei, atunci când repetă împreună. "Dar cele mai multe scântei ies la grătar, pentru că mai facem și un grătar, ca să ne motivăm repetiția", adaugă ei. "Sezonul va fi tare de tot. Va fi periculos. Ați văzut ce concurenți avem? O să fie extraordinar!", mai spun Ada și Cornel Palade.

Diana Matei

Solista Diana Matei crede că Te cunosc de undeva! va fi pentru ea o experiență minunată. "Echipa mi se pare absolut senzațională, toți sunt minunați și au o energie extraordinară. Aici ne distrăm, ne simțim bine. Înainte de prima filmare n-am avut deloc emoții, lucru care mă sperie un pic, pentru că de fel sunt o fire foarte emotivă...", spune Diana, amuzată.

Grigore Gherman

Pentru tânărul interpret de muzică populară Grigore Gherman va fi interesant să abordeze în acest show și alte genuri muzicale. "Îmi doream să am parte de această experiență pe care mi-o oferă Te cunosc de undeva!, să fac ore de teatru, de canto, de dans, și iată că am parte de toate aceste lucruri. Mi se pare foarte interesant totul și îmi place foarte mult echipa, oamenii cu care lucrăm aici", spune el.

În cel de-al 14-lea sezon, în premieră la Te cunosc de undeva!, vor urca pe scenă patru perechi de artiști - Alex și Monica Anghel, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, Șerban Copoț și Cezar Ouatu, Ada și Cornel Palade - pe când ceilalți patru - Bella Santiago, Sorana Darclee Mohamad, Diana Matei și Grigore Gherman - vor evolua solo în fața juraților Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.

Care vor fi primele transformări pe care le-a pregătit ruleta personajelor pentru cei 12 concurenți, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, în curând, în prima ediție a celui de-al 14-lea sezon Te cunosc de undeva!, prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Vezi și: Premieră în televiziune. Emisiune transmisă live, timp de o săptămână, din Delta Dunării

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel