EXCLUSIV  Mihai Varasciuc, taximetristul anului din Suceava: Nu m-am așteptat, m-am speriat, am început să plâng

Foto: Facebook @Misu Varasciuc
Foto: Facebook @Misu Varasciuc

În Suceava, un taximetrist oferă transport gratuit pentru copiii cu autism și persoanele cu dizabilități. L-am contactat pe Mihai Varasciuc, căci așa se numește, iar el a fost bucuros să dezvăluie pentru cititorii DC News câteva detalii din spatele acestui proiect. Ceva pot să-ți spun sigur după conversația cu Mihai Varasciuc: e un om bun și glumeț. A, și că gestul său merită toate aplauzele. 

L-am contactat pe Mihai Varasciuc, taximetristul din Suceava care oferă transport gratuit pentru copiii cu autism și persoanele cu dizabilități. Primele minute din conversație au fost despre glume și râsete. Am înțeles încă de la început cu ce om vorbesc, iar asta m-a făcut să vreau să știu mai mult. Ce l-a determinat să ofere ajutor în acest fel? A reușit să inspire pe cineva? Câți alți taximetriști vor să-i urmeze exemplul? Care cursă i-a rămas în minte? - acestea sunt câteva dintre întrebările la care Mihai Varasciuc ne-a oferit răspuns. 

Mihai Varasciuc e taximetrist de 15 ani, iar de aproximativ o lună "a dat startul" apelurilor pentru transportul copiilor cu autism și al persoanelor cu dizabilități. Deși acest program e încă la început, suceveanul numește impactul "devastator". "Nu m-am așteptat, m-am speriat, am început să plâng.", ne-a spus Mihai Varasciuc, adăugând câteva nume de oameni cunoscuți care l-au felicitat și s-au arătat deschiși în vederea promovării programului. 

A decis să aducă acest serviciu în Suceava pentru că a observat cum oamenii se plâng, dar și în urma unor filmulețe văzute pe Youtube. Până la urmă, "trăim în țara în care oamenii normali se plâng", dar câți dintre ei fac ceva pentru a schimba lucrurile?

"Mi-am luat și o mașină mai spațioasă, să am loc să pun un scaun cu rotile, să nu vin cu Loganul pe care l-am avut 10 ani.", a subliniat Mihai Varasciuc pentru DC News, menționând că "au început deja să sune oamenii."

Totuși, a avut parte și de câteva aspecte care i-au lăsat un gust amar: "Am mai distribuit pe diferite canale și m-au blocat că *e reclamă*. Mai fac și alte servicii, pot să fac și turul mănăstirilor, transfer aeroport... Am zis să mai scriu ceva, să mai anunț ceva. Până la urmă, nu dau cu parul în cap, nu fur! Dacă e reclamă să faci bine... OK. Și e normal să faci și alte servicii."

A avut comenzi și se anunță și în continuare, dar "problema e că sunt aceeași oameni." "Mi-aș dori să mai spun la doi colegi că mă duc în direcția X, iar ei să se ducă în direcția Y, să luăm mai mulți oameni. Dar să mă anunțe din timp (n.red. cei care au nevoie de transport), orașul e aglomerat."

"Eu ajut din plăcere. Admir acești oameni.", a mai spus Mihai Varasciuc pentru DC News. 

"E o experiență diferită de la caz la caz"

O cursă efectuată ieri, despre care mi-a povestit Mihai Varasciuc, m-a făcut să zic "Nu mă așteptam la asta". Chiar nu m-am așteptat, dar pe măsură ce scriu aceste rânduri, îmi amintesc de multe alte cazuri în care oamenii pur și simplu au vrut să profite de bunătatea cuiva, deși nu aveau ei nevoie de ajutor. Probabil ai și tu în minte cel puțin o astfel de situație. Ce spune asta despre noi, ca oameni?

"Ieri am făcut o cursă. M-a sunat un domn și mi-a spus că este invalid. Am zis că vin să-l iau și îl duc unde are nevoie. Când am ajuns la comandă, am văzut că domnul avea picioarele la el și... cârja. Dar mergea normal. M-a pus în fața faptului împlinit. Ce fac? L-am luat. S-a suit în mașină, avea o geacă de piele, era îmbrăcat bine. Mi-a zis să-l duc în centru și că el nu are bani. *Am înțeles, e gratuit, dar sunt persoane care au cu adevărat nevoie. Dumneavoastră sunteți bolnavul închipuit. Poate aveți o problemă, dar de ordin financiar, nu medical.* Ei iau bani de la stat și nu vor să muncească pentru că nu vor. Sunt bolnavi, dar nu prea.", ne-a povestit Mihai Varasciuc. 

O altă cursă l-a lăsat cu ochii în lacrimi. "Am plâns la un domn care era foarte bolnav. L-am ajutat cu mașina, am înțeles că face și dializă, are și diabet, vederea i-a scăzut foarte mult... Are probleme foarte grave de sănătate, trebuie să-i amputeze un picior. Chiar mi-au dat lacrimile când l-am văzut.", a mai povestit el. 

Încă de dinainte să înceapă efectiv acest program, Mihai Varasciuc a spus "Cursa e gratuită". "Am dus o mamă cu un copil cu autism și nu i-am luat bani. Mi-a povestit pe drum de problemele ei și când am ajuns la adresă m-a întrebat cât costă. *Doamnă, nu costă nimic. Uitați, eu vreau să implementez programul acesta...* Pe parcursul anilor, au mai fost situații de genul."

A reușit Mihai Varasciuc să inspire și alți oameni? Un coleg de-ai săi i-a spus că vrea să se implice și el în acest program și să-i ajute pe cei care o nevoie. Altul, care face curse de noapte, ar putea să ofere ajutor în situații de urgență. Rămâne de văzut cum se va dezvolta programul lui Mihai Varasciuc.

Eu îl felicit din nou și îi doresc să fie sursă de inspirație pentru cât mai mulți oameni, indiferent de domeniile de activitate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel