Taxele și impozitele bucureștenilor în 2016. Anunțul de ultimă oră

Bucureștenii pot sta liniștiți. Taxele şi impozitele locale nu vor creşte în  2016. Singura modificare va fi doar la impozitarea clădirilor. Acestea vor fi impozitate diferenţiat, în funcţie de destinaţia pe care o au.

Proiectul de Hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale începând cu anul 2016 propune şi menţinerea la acelaşi nivel, de 10 la sută, a bonificaţiei acordate persoanelor fizice pentru plata cu anticipaţie. Singura modificare faţă de acest an o reprezintă faptul că, prin noul Codul fiscal, impozitarea clădirilor se face diferenţiat, în funcţie de destinaţia acestora.

Pentru clădiri cu destinaţie rezidenţială aflate în proprietatea persoanelor fizice impozitul va fi de 0,1 la sută din valoarea impozabilă, aceeaşi ca în anul 2015, iar pentru clădiri cu destinaţie nerezidenţială aflate în proprietatea persoanelor fizice se va plăti 0,2 la sută din valoarea impozabilă, această prevedere fiind introdusă prin noul Cod fiscal.

[citeste si]

Pentru clădirile cu destinaţie rezidenţială proprietatea persoanelor juridice se va plăti 0,2 la sută din valoarea impozabilă, iar pentru clădiri proprietatea persoanelor juridice cu destinaţie nerezidenţială se va plăti 1,5 la sută din valoarea impozabilă, aceeaşi ca în anul 2015.

Proiectul de Hotărâre mai prevede că în Bucureşti taxa hotelieră va fi de 1 la sută, la fel ca în acest an, iar sumele încasate astfel vor fi utilizate pentru promovarea turismului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel