EXCLUSIV  TAXĂ de MEDIU nouă. ”Mașina e un LUX. Efect pervers al eliminării taxei de timbru”

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Remus Borza, deputat ALDE și președinte al Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaților, dorește reintroducerea unei taxe de mediu. El susține că efectele eliminării taxei de timbru sunt perverse și ne pot fi fatale. Prin urmare, Remus Borza ajunge la concluzia că ar trebui reintrodusă o nouă taxă de mediu. 

”În 2007, mi-am luat o mașină pe care o am și astăzi, un BMW X5, evident că am plătit atunci o taxă de mediu de vreo 5.000 de euro. Taxa a fost declarată nelegală. În mod normal trebuia să merg să dau statul în judecată și să-mi recuperez banii. Nu am făcut-o niciodată. Am zis, s-a făcut venit la bugetul statului. După eliminarea taxei, evident că nu mi-am luat nicio mașină. Într-adevăr, taxa de mediu a fost inclusă în cele 102 taxe nefiscale, eliminate. Sigur, impactul lor la buget era nesemnificativ, undeva la 0,1% din PIB. În schimb, am făcut economie de timp și trebuie privit timpul ca o resursă, la fel de prețioasă ca și capitalul. Am scăpat de acea umilință la care eram de fiecare dată supuși noi, contribuabilii țării, de către un funcționar blazat, de către un birocrat resemnat, care are impresia că noi, cetățenii, suntem în slujba lui, acele cozi interminabile cu toți nervii. Dar, din păcate, e și un efect pervers. (...)

”S-ar putea să ne fie fatal”

Evident că avem o problemă legată de eliminarea acestei taxe de mediu. Sub imperiul acestei taxe de mediu, înmatriculările de mașini second hand în România erau în jur de 300.000 de unități pe an. Eliminând și supraacciza pe carburant și taxa de mediu, sunt estimări la 1 milion de mașini second hand înmatriculate în 2017 și la patru milioane în fiecare an. Asta e de natură să afecteze dramatic chiar producția autohtonă de autovehicule, ne omorâm industria românească de profil. Pe de altă parte, avem probleme legate de poluare, inclusiv în București, e un oraș capitală cu două milioane de locuitori și peste un milion de autovehicule, să aducem câteva sute de mii de mașini rulate anual s-ar putea să ne fie fatal din punct de vedere al sănătății.

”Mașina e un lux”

N-aș vrea ca România să se transforme în cimitirul Europei în ceea ce privește mașinile second-hand și aici evident trebuie găsite remedii, soluții. Trebuie asumată la nivel guvernamental o măsură care să atenueze acest elan de a înmatricula mașini second hand în România. Sănătatea mediului înseamnă implicit sănătatea noastră și a copiilor noștri. O mașină e totuți un produs de lux, nu e un produs necesar, vital, cum sunt pâinea și alimentele. Nu înseamnă că toată lumea trebuie să aibă o mașină. Avem mijlocul de transport în comun. Traficul din București este criminal în orele de vârf. Sunt pentru o măsură care să vină să taxeze posesorii acestor mașini uzate după anul fabricației, capacitatea cilindrică și volumul noxelor degajate în atmosferă. (...) În București fiecare membru al familiei are mașină. În afară, e o mașină la toată familia.” a spus Remus Borza, la DCNews LIVE. 

Vezi de la 00:30

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel