Urmărește emisiunea live


Tarom va cumpăra nouă avioane în leasing

Avion FOTO AGERPRES
Avion FOTO AGERPRES

Compania naţională TAROM a anunţat că a fost semnat contractul de leasing pentru nouă avioane ATR 72-600, fiecare cu câte 72 de locuri. Acestea vor înlocui vechile ATR-uri din flota TAROM. 

Primele 4 avioane ATR 72-600 vor ajunge cel târziu în prima parte a lunii februarie a anului viitor, iar restul aeronavelor vor fi primite pe parcursul anului 2020. Contractul de închiriere este semnat pe o perioadă de 10 ani. Noile ATR-uri nu vor genera costuri suplimentare de operare, dar au o capacitate de transport crescută.

"Am văzut că în ultima perioadă, după ce a trecut prin mai multe "turbulențe", compania națională Tarom începe să își revină. De la prima mea discuție cu actualul management al companiei am cerut ca întreaga atenție să fie îndreptată spre rentabilizare. Trebuie să fie închise toate "robinetele" prin care se pierdeau banii ce pot fi folosiți pentru investiții. Fiecare leu care este cheltuit de companie trebuie să contribuie la redresarea ei. Din calitatea mea de ministru au toată susținerea, dar vreau ca eforturile pe care le facem împreună să producă și rezultate. Încheierea acestui contract este în linia obiectivelor asumate de managementul Tarom. Este un pas important în înnoirea flotei, proces pe care îl sprijin și care va continua. Toți cei implicați în activitatea Tarom trebuie să știe că sunt foarte atent la tot ce se întâmplă acolo și voi fi partenerul lor, când vine vorba de dezvoltare", a declarat ministrul Lucian Bode, conform Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel