Tăriceanu: De ziua mea, am primit un plic. SURPRIZĂ! Sunt suspect într-un dosar penal

Tăriceanu FOTO AGERPRES
Tăriceanu FOTO AGERPRES

Călin Popescu-Tăriceanu a primit de ziua sa „un plic”.

„De ziua mea, am primit un plic pe care scria Parchet. Anul acesta. Am deschis plicul și... surpriză: am primit înștiințare că sunt suspect într-un dosar penal, altul, cu abuz în funcție. M-am uitat și am început să fac diferite legături despre ce bănuiesc că e vorba. Încă nu m-am prezentat la Parchet, o să mă prezint la termenul fixat. E vorba despre dosarul care vizează un senator, dosarul de incompatibilitate pe care îl are acest senator, (...) că eu aș fi de vină că nu am pus capăt mandatului acelui senator aflat în incompatibilitate. M-am uitat puțin așa amuzat. Mi-am luat chiar regulamentul Senatului cu mine și comunicatele și declarațiile de presă pe care le-am făcut în legătură cu acest caz. Eu, ca președinte al Senatului, probabil că lumea își imaginează că am aceleași prerogative precum un director de întreprindere. Adică dacă vrea mâine să angajeze pe cineva, îl angajează. Dacă vrea să-l dea afară, îl dă. Cu toate că și acolo există Codul Muncii. Președintele Senatului nu are astfel de atribuții și prerogative”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu, marți seară, în platoul Realitatea Plus. 

„Se apropie alegerile și se folosesc vechile metode pentru eliminarea celor care sunt incomozi”, a mai spus acesta. 

Recent, DCNews a scris că liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, fost președinte al Senatului, urmează să fie chemat la audieri în calitate de suspect. Audierea ar urma să aibă loc la finalul lunii ianuarie 2020. Mișcarea este controversată, în condițiile în care procedura prin care se pierde calitatea de senator este stabilită de regulamentul de funcționare a Senatului, adică nu ține de președintele Senatului. Mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel