Cutremur în ALDE. Tăriceanu anunță dizolvarea conducerii a 37 de filiale

C.P.Tăriceanu
C.P.Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că în 37 de organizații ALDE vor fi dizolvate conducerile, din cauza scorului slab pe care l-au obținut la alegerile europarlamentare. El a precizat că în perioada următoare vor fi schimbați și unii președinți ai filialelor județene.

„Conducerile filialelor care au avut slabe performanțe la alegerile pentru PE. Toate filialele care au obținut sub 5% au fost dizolvate și li s-a dat termen o săptămână să vină cu noi propuneri. Cei care nu au făcut campanie, care au făcut non-combat, fie că e vorba de consilieri județeni, viceprimari, vor trebui să lase locul altora. Unii dintre colegi au argumentat că slaba implicare a fost din cauza lipsei de interes. Aceasta a fost decizia, probabil dureroasă pentru unii, care au luat prea lejer aceste alegeri și sigur că există comparația unor filiale care au obținut rezultate redutabile, peste 11%, 12%, 13%. Dovadă că acolo unde efortul a fost bine dozat s-au obținut rezultate bune la alegeri”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul ședinței ALDE, marți, la Parlament.

Schimbările, urmare a rezultatelor slabe

Întrebat câte organizații ALDE vor fi dizolvate, Tăriceanu a răspuns: „Un număr mare, 37 de filiale. Am înregistrat gestul foarte onorabil al unuia dintre colegii noștri, președintele organizației județene Bacău, care este un om cu lungă experiență politică și care este extrem de dezamăgit de rezultatele pe care le-a obținut la nivel județean. Domnia sa și-a prezentat și demisia personală pe care am refuzat-o. L-am mandatat să restructureze Biroul Politic Județean. Unii dintre președinții de filiale județene vor fi schimbați în perioada următoare, ca urmare a rezultatelor slabe la alegerile europarlamentare și care, din păcate, se înscriu în rezultate slabe și la alegerile trecute”.

ALDE nu a obținut la alegerile din 26 mai scorul necesar pentru a avea europarlamentari în noua legislatură a PE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel