Tăriceanu, mesaj pentru liberali la 30 de ani de la reînfiinţarea PNL: Putem atinge acest obiectiv

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a transmis un mesaj la 30 de ani de la reînfiinţarea PNL. 

"În casa părinților mei de pe fostul bulevard Ana Ipătescu a renăscut Partidul Național Liberal, în zilele pline de speranța ale sfârșitului de decembrie din anul 1989. Erau acolo Dan Amedeu Lăzărescu, soțul mamei mele, Sorin Bottez, Ionel Săndulescu, Nicu Enescu. Îmi amintesc frământările lor, dorința lor de a reînnoda tradiția liberală, brutal și tragic întreruptă de cizma comunistă.

Nu există și nu văd cum ar mai putea exista în România un partid la fel de glorios ca Partidul Național Liberal al Brătienilor. De numele lui se leagă independența de stat de la 1877, făurirea Regatului României și înfăptuirea României Mari. Liberalii au introdus reforma agrară, organizarea administrației unitare, cea mai democratică Constituție – cea din 1923.

După instalarea regimului comunist cei mai mulți dintre liderii liberali au înfundat temnițele comuniste, mulți dintre ei plătind cu viața. Astăzi, într-o perioadă în care se discută despre încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, înțelegem mai bine de ce existenţa unui partid liberal în România este crucială", transmite Călin Popescu Tăriceanu într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

"Astăzi se împlinesc 30 de ani de la acest eveniment remarcabil"

"De aceea le-am înțeles emoția și nerăbdarea de a reînnoda tradiția liberală. Partidul s-a reînființat oficial la 15 ianuarie 1990 și astăzi se împlinesc 30 de ani de la acest eveniment remarcabil. Am încercat, în cei 30 de ani de când slujesc liberalismul, să fac tot ce ține de mine să nu trădez ideile liberale. În anii ’90 am militat cu tărie pentru o transformare profundă a României “prin noi înșine”, apoi am condus primul guvern liberal de după Revoluție, cel care a adus integrarea României în Uniunea Europeană și a adus o perioadă de bunăstare pentru toți românii.

Am fost simplu membru de partid și am fost și președinte al Partidului Național Liberal. Am fost înăuntru, dar și în afara partidului. Am sprijinit, dar am fost și în dezacord cu deciziile partidului. Pentru că eu cred că un liberal e în primul rând un om liber!

În 2014, am continuat proiectul liberal în care cred. Ambiţia mea și a colegilor mei a fost aceea de a face ALDE un continuator al liberalismului conservator din România. Eram conștient încă de atunci, la fel ca și acum, că va necesita multă muncă. Totuși, am în continuare convingerea că alături de colegii mei din ALDE putem să atingem acest obiectiv.

Mişcarea liberală din România poate fi consolidată în viitor. Azi, liberalismul nu mai e reprezentat doar de un partid. Azi, pe această scenă a apărut și ALDE. La 30 de ani de la reînființare urez „La mulți ani” Partidului Național Liberal și tuturor liberalilor!", transmite liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel