Tăriceanu, mesaj pentru Iohannis: Să reflecteze foarte serios

Tăriceanu
Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu a declarat marţi că şeful statului, Klaus Iohannis, trebuie să reflecteze "foarte serios" la consecinţele pe care le-ar implica refuzul său de a semna noile nominalizări pentru conducerea ministerelor Transporturilor şi Dezvoltării Regionale. 

"Din discuţia pe care am avut-o şi cu domnul Dragnea, şi cu domnul Toader, am înţeles de la domnul Toader că nu există o prevedere constituţională explicită despre ce se întâmplă la sfârşitul perioadei de interimat pentru un minister. Părerea mea este că preşedintele trebuie să reflecteze foarte serios la consecinţele negative pe care le implică refuzul domniei sale de a semna nominalizarea pentru conducerea ministerelor de care vorbeam. Din câte ştiu, astăzi, Comitetul Executiv al PSD urmează să facă propunerile şi doamna prim-ministru să înainteze nominalizările către Preşedinţie", a afirmat Tăriceanu. 

Întrebat ce consecinţe ar putea avea un nou refuz al preşedintelui Iohannis în cazul noilor propuneri de miniştri, Tăriceanu a spus că "probabil" ministrul Justiţiei poate avea un punct de vedere mai clar. "Nu pot să vă spun consecinţele. Până la urmă trebuie să existe şi nişte soluţii juridice. Probabil că ministrul Justiţiei ne poate spune mai clar. Poate să existe un recurs la Curtea Constituţională pentru sesizarea conflictului în cazul în care preşedintele refuză din nou nominalizările, cred că sunt soluţii de ieşire din impas", a susţinut Tăriceanu.

Vezi şi: Şedinţă Guvern 19 februarie. Actele normative adoptate

Alegeri europarlamentare. AEP, anunţ: Au fost publicate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel