Ţări europene intenţionează să-şi coordoneze mijloacele în regiunea Golfului fără a spori prezenţa militară

Parisul, Londra şi Berlinul intenţionează să-şi "coordoneze" mijloacele şi să "facă schimb de informaţii" în Golf pentru a spori securitatea maritimă în regiune, fără să desfăşoare forţe militare suplimentare, a afirmat ministrul francez al armatelor Florence Parly într-un interviu pentru cotidianul regional L'Est Républicain, relatează joi AFP.

Luni, ministrul britanic de externe Jeremy Hunt, demis din funcţie joi de guvernul Boris Johnson, a cerut înfiinţarea unei "misiuni de protecţie maritimă condusă de europeni" în Golf, după sechestrarea de către Iran a unui petrolier britanic în strâmtoarea Ormuz.

"Am avut contacte foarte recente, în special cu Germania şi Regatul Unit pentru a construi o acţiune comună care ar contribui la securizarea traficului maritim în Golf şi la o evaluare independentă a situaţiei", a explicat ministrul francez Florence Parly, potrivit L'Est Républicain.

"Discuţiile sunt în desfăşurare. Toţi avem resurse la faţa locului. Nu este vorba despre consolidarea lor, ci despre coordonarea resurselor noastre şi despre schimbul de informaţii ", a spus ea, precizând că afirmaţiile făcute marţi de ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, care a evocat discuţii purtate de responsabili europeni în vederea lansării "unei misiuni de monitorizare şi supraveghere a securităţii maritime în Golf".

"Lucrăm să ne organizăm, dar un lucru este sigur: comportamentul nostru ar trebui să aibă un singur obiectiv, să reducă tensiunile actuale şi să ne apere interesele", a subliniat ministrul francez.

"Nu vrem să contribuim la o forţă care ar putea fi percepută ca agravantă a tensiunilor", a subliniat ea, în timp ce europenii încă speră să protejeze acordul nuclear internaţional convenit la Viena în 2015.

Tensiunile s-au intensificat în regiunea strategică a Golfului de la retragerea SUA în mai 2018 din acordul nuclear internaţional, urmată de restabilirea unor sancţiuni severe de către SUA împotriva Iranului.

Acestea s-au intensificat în ultimele săptămâni cu atacuri asupra unor petroliere din Golf, atribuite de Washington Teheranului, care neagă orice implicare.

Franţa are o fregată permanentă în Golf şi Oceanul Indian. De asemenea, aproximativ 650 de militari francez se află în Emiratele Arabe Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel