Tânăr agresiv, dosar penal, după ce a amenințat trecătorii pe stradă

Interventie politie
Interventie politie

Poliţiştii au întocmit dosar penal în cazul tânărului care s-a comportat agresiv pe stradă în localitatea Voluntari, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea şi alte violenţe, a informat sâmbătă seara IPJ Ilfov.

Potrivit sursei citate, bărbatul în cauză a rămas internat la o unitate spitalicească din Bucureşti. În continuare, poliţiştii din Voluntari efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept, dar şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun, în raport cu întreg probatoriul care va fi administrat, scrie Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a anunţat că a fost sesizat prin apel la 112, sâmbătă, în jurul prânzului, cu privire la faptul că în Voluntari, Ilfov, un tânăr care era agresiv ameninţă trecătorii din zonă. La faţa locului sau deplasat Poliţiştii oraşului Voluntari, care au procedat la identificarea celui în cauză.

De asemenea, a fost solicitată ambulanţa, care a acordat primele îngrijiri, iar ulterior s-a deplasat cu bărbatul în cauză, în vârstă de 26 de ani, la o unitate spitalicească pentru investigaţii medicale fiind însoţită de poliţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel