Tamaş: Mă gândeam că port ghinion naţionalei

Tamaș
Tamaș

Gabriel Tamaş a declarat, joi seara, că în momentul în care echipa naţională a fost egalată de Lituania în minutul 89 s-a gândit că poartă ghinion echipei, la revenirea la naţională. 

"A fost frumos să joc din nou pentru echipa naţională, mai ales că am câştigat în ultimul minut. E ceva extraordinar să câştigi pe final. Mă bucur foarte mult şi consider că am meritat victoria. E un sentiment aparte când vii la echipa naţională, mai ales că eu am fost convocat după atâta timp. Când am luat gol chiar mă gândeam că poate port ghinion naţionalei, că am revenit după atâta timp şi am luat gol în minutul 89. Dar până la sfârşit am câştigat şi acum sunt fericit", a afirmat Tamaş. 

"E foarte dificil să câştigi aici"

"Noi am încercat să jucăm, nu dăm vina pe teren sau pe vreme. Toată lumea spune că terenul sintetic e nu ştiu cum... Dar e foarte dificil să câştigi aici. Serbia s-a chinuit, toate echipele se chinuie să câştige aici. Noi până la urmă am făcut ce a trebuit şi am câştigat", a adăugat fundaşul în vârstă de 34 de ani. 

Echipa naţională de fotbal a României a învins cu scorul de 2-1 (1-0) selecţionata Lituaniei, joi seara, pe stadionul LFF din Vilnius, în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor, printr-un gol marcat în minutul 94 de Alexandru Maxim. România a obţinut prima sa victorie în această competiţie, după două egaluri, 0-0, acasă, cu Muntenegru şi 2-2, în deplasare, cu Serbia. Prima reprezentativă va întâlni duminică, de la ora 16,00, pe Arena Naţională din Capitală, selecţionata Serbiei, într-o nouă partidă din Liga Naţiunilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel