Tâlharii minori fac ravagii în Brăila

Azi dimineață au fost reținuți autorii tâlhăriei de vineri, din fața Colegiului Național ”Gh.M. Murgoci” din Brăila. Este vorba despre trei minori care au acostat un elev de 15 ani, unul dintre ei l-a amenințat cu un cuțit și l-au deposedat de cei 2 lei din buzunar. Este al doilea caz petrecut în această zonă, din Centrul civic al orașului. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, un alt elev a fost înjunghiat, de un copil în vârstă de 10 ani. 

”Filme” cu tâlhari

Liceenii din Brăila sunt terorizați de bandele de tâlhari minori care-și fac de cap în preajma unităților de învățământ. Azi dimineață, lucrătorii Poliției Locale au reținut trei adolescenți, suspectați că ar fi tâlhărit un licean de 15 ani, chiar în fața Colegiului ”Gh. M. Murgoci”, situat in Centrul civic al orașului, la doi pași de Primărie. De frică, băiatul le-a înmânat cei 2 lei pe care-i avea și apoi a sesizat Poliția, potrivit obiectivbr.ro. Autorii au fost identificați cu ajutorul înregistrărilor camerelor video stradale și urmează să fie predați polițiștilor judicariști, din cadrul Poliției Municipiului Brăila. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Mai mulți elevi au declarat că minorii reținuți azi erau nelipsiți din zona colegiului și își făcuseră un obicei din a-i acosta pe cei care învață aici. 

Paznicul cui?

Acest incident vine după un altul, mult mai grav, petrecut in urmă cu aproximativ trei săptămâni, în fața aceleiași unități de învățământ. Atunci, un alt elev a fost acostat de doi minori, de 10, respectiv, 17 ani. Pentru că a refuzat să le dea bani, liceanul a fost înjunghiat in picior, de cel mai mic dintre agresori. Întreaga scena s-a derulat sub privirile paznicului colegiului. În loc să intervină, acesta a intrat in curtea unității și a închis poarta. Și în acest caz, tâlharii au fost identificați și a fost deschis un dosar penal în cauză. Comunitatea brăileană a fost cuprinsă de un val de indignare, acuzând conducerea Colegiului ”Murgoci”, dar și ISJ Brăila, de nepăsare. Primul care a luat atitudine a fost primarul Marian Dragomir. La indicațiile sale, Poliția Locală și-a permanentizat prezența în preajma unităților de învățământ, încercând să-i țină la distanță pe tâlhari, dar și pe traficanții de droguri.

Din păcate, nu sunt singurele incidente de acest fel. indivizii dubioși sunt nelipsiți de la porțile liceelor, agresează elevi, dar foarte multe cazuri nu sunt reclamate, de frica represaliilor. Mulți vorbesc despre grupuri de infractori adulți care se folosesc de ”serviciile” minorilor, profitând de faptul că minorii care nu au împlinit 14 ani nu răspund penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel