Tăieri de posturi în preuniversitar. Marilen Pirtea, reacție dură din PNL

Tăierea a 1000 de posturi din învățământ este o nouă lovitură pentru sistemul de învățământ preuniversitar, acuză Opoziția. Măsura vine pe un deficit major de cadre didactice, arată deputatul PNL Marilen Pirtea.

PNL se solidarizează cu sindicatele din preuniversitar. Coordonatorul Comisiei de Eduație din PNL, Marile Pirtea, atacă guvernul Dăncilă pe tema reducerilor de posturi în sistemul școlar.

„Niciun considerent financiar nu poate justifica reducerea de posturi în sistemul școlar preuniversitar public. Semnalul de alarmă tras de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, care acuză Ministerul Educației că se pregătește să emită un ordin prin care vor fi tăiate peste 1.000 de posturi din învățământul preuniversitar, inclusiv didactice, indică un moment critic ce poate amplifica problema lipsei resursei umane de calitate”, consideră deputatul PNL Marilen Pirtea.

Profesorii, lăsați fără sprijin

După scandalul greșelilor din sute de mii de manuale de Geografie de clasa a VI-a, după ce s-a dovedit limpede cum neglijența și nepăsarea au condus la absența unor finanțări indispensabile pentru prezența olimpicilor noștri internaționali la concursurile mondiale, după ce mulți profesori sunt lăsați fără sprijin în organizarea consfătuirilor naționale școlare, iată că sindicatele din învățământ anunță și o altă măsură iminentă, tăierea a 1000 de posturi în preuniversitar. „Pierderea de posturi ar veni pe  o lipsă cronică de profesori bine pregătiți, cât și de personal nedidactic competent. Măsura ar fi în totală opoziție cu nevoile reale ale școlii românești, prima urgență fiind creșterea numărului de profesori titulari bine pregătiți”, afirmă Marilen Pirtea, coordonatorul Comisiei de Educație din PNL.

Lecțiile, predate de necalificați

Un alt semnal de alarmă ce apare ca urmare a acestei iminente tăieri de posturi se referă la orele care se atribuiau până acum personalului didactic calificat, în regim de plată cu ora, existând riscul ca acestea să fie predate din acest an de necalificați. De asemenea, este foarte posibil să se ajungă la situații de imposibilitate a asigurării plăților pentru sumele cuvenite cadrelor didactice din activitatea prestată în regim de plata cu ora, subliniază Pirtea: „Guvernanții refuză să privească educația în termeni de investiție de viitor, activitatea acestora decăzând către calcule strict contabilicești, cu reduceri masive de posturi, fără evaluarea efectelor și fără explicații publice.”

Responsabilii de azi din învățământ persistă în marea greșeală de a nu majora costul standard per elev, indicatorul esențial care arată nivelul investiției și al implicării autorităților în educație, susține Coordonatorul Comisiei de Educație din PNL: „În continuare, guvernul preferă să taie din posturi, în loc să insiste a majora acest cost standard per elev, știut fiind că suntem la coada clasamentului european în această privință. De exemplu, suntem devansați de Bulgaria, unde suma alocată este de 1000 de euro anual, față de 800 în România. Situația este cu atât mai critică dacă ne uităm la exemplul Cehiei și al Poloniei, unde costul standard per elev este de 2000 de euro.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel