Summit Bruxelles. May, avertisment în privința Rusiei

Prim-ministrul britanic Theresa May le va adresa un avertisment liderilor Uniunii Europene, la summitul de vineri de la Bruxelles, în legătură cu 'state ostile precum Rusia' și va promite că Marea Britanie își va menține angajamentul față de securitatea europeană după Brexit, notează vineri BBC News, potrivit Agerpres.

'De la agricultura din Ucraina și până la sectorul tehnologic din Belarus, există o cantitate uriașă de potențial în vecinătatea estică pe care ar trebui să-l cultivăm și să-l dezvoltăm', citează BBC din intervenția pe care o va avea Theresa May cu prilejul celui de-la al cincilea summit al Parteneriatului Estic al UE.

'Dar trebuie, de asemenea, să fim cu ochii deschiși la acțiunile unor state ostile precum Rusia, care amenință acest potențial și încearcă să ne destrame forța colectivă', va atrage atenția premierul britanic.

În viziunea sa, 'acest summit evidențiază importanța crucială a cooperării între țările europene pentru a ne proteja valorile și idealurile comune'.

'Poate că Marea Britanie părăsește UE, dar nu părăsim Europa și suntem angajați necondiționat față de menținerea securității Europei', va insista șefa guvernului de la Londra.

Theresa May a acuzat săptămâna trecută Rusia că încearcă să 'submineze societățile libere' și să 'semene discordie în Occident'.

Problema Brexit-ului nu se află pe agenda oficială a reuniunii de la Bruxelles, dar Theresa May se va întâlni cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, înaintea summitului UE de la 14-15 decembrie. Donald Tusk a declarat săptămâna trecută că UE este 'pregătită' pentru trecerea în etapa a doua a negocierilor la summitul din decembrie, cu condiția ca Londra să arate mai multe progrese în ce privește temele-cheie de discuție.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel