Sudan: Asteroid PLIN cu DIAMANTE, prăbușit

Boghossian, Cercei din aur alb si    diamante
Boghossian, Cercei din aur alb si diamante

Un asteroid care s-a dezintegrat parţial în atmosfera Terrei în 2008, provocând prăbuşirea pe sol a unor fragmente ce conţineau diamante, în Sudan, provenea din embrionul unei planete dispărute a Sistemului Solar, au anunţat marţi oamenii de ştiinţă, relatează AFP. 

Acea "protoplanetă", de mărimea lui Marte sau a lui Mercur, s-a format în primii 10 milioane de ani de viaţă ai Sistemului Solar, înainte de a fi distrusă în urma coliziunilor cu alte corpuri cereşti telurice, potrivit cercetătorilor europeni. 

Asteroidul, denumit 2008 TC3 sau Almahata Sitta, avea mărimea unui automobil. El a fost reperat de astronomi cu câteva ore înainte de coliziunea cu Terra în octombrie 2008, fapt ce a permis oamenilor de ştiinţă să îi observe prăbuşirea pe planeta noastră. 

Utilizând o tehnică de microscopie electronică, cercetătorii au studiat compoziţia diamantelor conţinute în fragmentele telurice care s-au dispersat deasupra deşertului Nubian (nordul Sudanului) după explozia asteroidului. 

Cum s-au format pietrele prețioase 

Ei au ajuns la concluzia că aceste pietre preţioase s-au format la presiuni ridicate (peste 20 de Gigapascali), indicând faptul că acea protoplanetă ar fi trebuit să aibă o mărime cuprinsă între cea a lui Marte şi cea a lui Mercur. 

Marte (rază de 3.390 de kilometri) şi Mercur (rază de 2.240 de kilometri) sunt cele mai mici planete din Sistemul Solar, care s-a format în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani. 

Aceste analize "aduc o dovadă convingătoare" a faptului că asteroidul provine dintr-o "planetă dispărută", care a fost distrusă apoi de coliziuni cu alte corpuri cereşti, au subliniat autorii studiului publicat în Nature Communications. 

Teoria, confirmată 

Descoperirea întăreşte teoria potrivit căreia planetele actuale ale Sistemului Solar s-au format din rămăşiţele câtorva zeci de protoplanete de talie mare, au adăugat oamenii de ştiinţă. 

Meteoritul 2008 TC3 face parte dintr-o categorie de roci rare denumite ureilite, care reprezintă mai puţin de 1% din totalul obiectelor cereşti căzute pe Terra. Ele au adeseori o concentraţie ridicată de carbon, sub formă de grafit şi diamant, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel