SUA: Finanţistul Jeffrey Epstein a încercat să cumpere doi martori (presă)

Finanţistul american Jeffrey Epstein, aflat în centrul unui scandal politico-judiciar care s-a soldat vineri cu demisia ministrului muncii, Alexander Acosta, a încercat să cumpere doi martori în dosarul în care este acuzat de abuzuri sexuale asupra unor minore, a relatat ziarul american The New York Times, citat sâmbătă AFP.

Epstein a vărsat în noiembrie şi decembrie 2018 suma totală de 350.000 de dolari în conturile celor două persoane care ar fi putut face declaraţii compromiţătoare la adresa lui, în cazul unui proces, a relatat vineri cotidianul citat. Banii ar fi fost plătiţi imediat după dezvăluirile făcute de ziarul Miami Herald, potrivit căruia multimilionarul ar fi negociat un acord secret cu autorităţile din Florida pentru a scăpa de proces.

Clemenţa de care pare să fi beneficiat Epstein l-a costat postul pe ministrul muncii, căruia i se reproşa de câteva zile faptul că în 2008, pe când era procuror federal în Florida, ar fi negociat un acord cu finanţistul american prin care Epstein ar fi reuşit să evite trimiterea sa în judecată de către justiţia federală americană. El a fost condamnat atunci doar pentru fapte minore asociate prostituţiei, ceea ce i-a adus o pedeapsă de 13 luni de închisoare, iar victimele nu au fost informate despre acest acord.

Norocul pare însă să-l fi părăsit pe Jeffrey Epstein, bogat investitor în fonduri speculative. El a fost arestat la New Jersey sâmbăta trecută, la întoarcerea sa din Franţa cu un avion privat, şi a fost inculpat pentru două capete de acuzare - exploatare sexuală şi conspiraţie asociată exploatării sexuale -, care ar putea să îi aducă o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.

Bogatul finanţist legase numeroase relaţii de prietenie cu personalităţi precum miliardarul Donald Trump, fostul preşedinte democrat american Bill Clinton sau prinţul Andrew, unul dintre fiii reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel