SUA - Coreea de Nord, negocieri. Mike Pompeo: O să fie dificil

Mike Pompeo a avertizat miercuri că se aşteaptă la discuţii greoaie cu Coreea de Nord, deşi continuă să spere că se va ajunge la un acord privind denuclearizarea în peninsula coreeană

Într-un interviu acordat canalului de televiziune CBS, secretarul de stat american a abordat prudent subiectul şi a ţinut să precizeze că summitul din Vietnam dintre cei doi lideri a fost mult mai nuanţat decât versiunea apărută în presă, transmite AFP. 

Cea de-a doua întâlnire dintre Donald Trump şi Kim Jong-Un din februarie de la Hanoi s-a încheiat cu un eşec, liderul nord-coreean solicitând o ridicare a sancţiunilor prea mare din punctul de vedere al preşedintelui american, în schimbul unui început al procesului de denuclearizare, considerat prea timid. Ulterior, Phenianul a criticat linia dură a secretarului de stat Mike Pompeo şi a cerut părţii americane ca acesta să nu mai participe la viitoarele negocieri. 

"O să fie greoi"



"O să fie greoi. O să fie dificil. Sper că vom avea multe alte oportunităţi pentru a discuta în mod serios despre modalitatea de a face să avanseze acest proces", a apreciat Mike Pompeo. "Este o provocare enormă ca acea ţară să facă această schimbare", a spus el. "De foarte mult timp li s-a spus oamenilor că acele arme nucleare sunt lucrul care îi protejează. Acum trebuie sa treacă la abordarea conform căreia "acelea sunt lucrurile care îi pun în pericol", a estimat secretarul de stat american, conform Reuters.

Mike Pompeo, care s-a deplasat de patru ori până acum în capitala nord-coreeană, a asigurat săptămâna trecută că se află în continuare în fruntea echipei de negocieri, în pofida solicitării părţii nord-coreene de a fi îndepărtat. El s-a declarat convins de faptul că liderul nord-coreean este pregătit să ia măsuri în vederea renunţării la armele nucleare în schimbul diminuării cât de mici a izolării sale. 

"Doar timpul va putea să confirme, dar am văzut suficient de mult pentru a crede că există o oportunitate reală de a schimba în mod fundamental paradigma strategică a peninsulei", a afirmat secretarul de stat american. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel