Studiu: Obezitatea în rândul copiilor, moștenită în mare parte de la părinți

Circa 35-40% din indicele de masă corporală (IMC) - care arată cât de grasă sau de slabă este o persoană - sunt moștenite de la părinți, iar, în cazul majorității copiilor obezi, valoarea crește la 55-60%, este rezultatul unui nou studiu realizat de o echipă de oameni de știință britanici de la Universitatea din Sussex, după cum informează luni MedicalXpress.


Pentru această cercetare au fost folosite informații legate de înălțime și greutate de la 100.000 de copii și de la părinții acestora, din șase țări: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, China, Indonezia, Spania și Mexic, scrie Agerpres.

Cercetătorii au descoperit că transmiterea intergenerațională a IMC are o valoare aproximativ constantă, de circa 0,2 per părinte — IMC al fiecărui copil fiind, în medie, 20% moștenit de la mamă și 20% de la tată.

Tiparul observat este considerat remarcabil de consistent în toate țările studiate, indiferent de stadiul de dezvoltare economică al acestora, de gradul de industrializare sau tipul de economie, după cum subliniază autorul principal al lucrării, profesor Peter Dolton de la Universitatea din Sussex.

Citește și: EXCLUSIV Obezitate. Nutriționist - Dietetician avertizează

În plus, cercetătorii au descoperit că efectul parental este cel mai scăzut în cazul copiilor cei mai slabi și cel mai mare în cazul copiilor cei mai afectați de obezitate. În cazul celui mai slab copil, valoarea IMC provine în proporție de 10% de la mamă și de 10% de la tată. În situația celui mai gras copil, acest procent de transmitere e de aproape 30% pentru fiecare dintre părinți. Copiii cu părinți obezi au un risc mult mai mare de a deveni chiar ei obezi când cresc mari — efectul parental este cel puțin dublu pentru majoritatea copiilor obezi față de cei mai slabi, a declarat Dolton.

În opinia cercetătorilor, această descoperire ar putea avea consecințe asupra sănătății copiilor la nivel mondial deoarece rescrie modul în care este privită obezitatea — nu doar ca un rezultat al deciziilor unui individ, ci și ca urmare a moștenirii sale genetice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel