STS: Dr. Zamfir a refuzat să dea coordonatele. Ne-a trimis ora de pe mobil

radu_zamfir2_99017500
radu_zamfir2_99017500

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) "protestează ferm" față de afirmațiile dr. Radu Zamfir, care susține că a sunat la 112 și a transmis coordonatele epavei din munții Apuseni. STS precizează că dr. Zamfir, unul dintre cei cinci supraviețuitori ai accidentului aviatic din Apuseni, în loc să trimită latitudinea și longitudinea, a trimis ora afișată pe ecranul telefonului mobil.

Potrivit raportului întocmit de Guvern cu privire la accidentul din Apuseni, dr. Zamfir a sunat de 7 ori la 112, prima oară la câteva minute de la aterizarea forțată.

"Pe durata convorbirilor telefonice cu dr. Zamfir s-a făcut tot posibilul pentru obţinerea coordonatelor geografice, în baza tipului de terminal telefonic avut la dispoziţie de apelant, dar nu au putut fi exploatate facilităţile terminalului mobil care ar fi putut ajuta la localizarea acestuia. STS a încercat determinarea mai precisă a locului incidentului, inclusiv apelând la sprijinul SNApOPSN (sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională), care dispun de capabilităţile specifice de identificare a localizării, dar nu s-a reuşit”, subliniază raportul întocmit de vicepremierul Gabriel Oprea, fără să explice de ce informaţiile oferite de medic nu au fost suficiente sau, dacă au fost suficiente, de ce nu au fost valorificate.

STS a transmis, luni, un comunicat de presă în care spune că dr. Zamfir a descris împrejurimile, a trimis ora afișată pe telefon, în loc de coordonate, iar când dispeceratul i-a solicitat să transmită altitudinea, dr. Zamfir a refuzat.

"Serviciul de Telecomunicaţii Speciale protestează ferm faţă de afirmaţiile potrivit cărora doctorul Radu Zamfir ar fi trimis coordonatele geografice prin Sistemul 112. Dânsul a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil, începând cu ora 19:30, doctorul Zamfir indicând ca şi coordonate ora afişată pe telefonul mobil, respectiv: 19,33,20/1, iar peste patru minute 19,37,20/1 care evident nu sunt cooordonate geografice. La solicitarea dispecerilor de a trimite o coordonată care începe cu 46 (latitudinea la care se află locul accidentului – n.r.), a refuzat să mai dea alte informaţii, spunând că a transmis informaţiile şi că nu mai dă nimic", transmite STS într-un comunicat.

STS mai spune că dr. Sorin Ianceu nu a sunat la 112, deși acesta din urmă a susținut, la Digi24, că a apelat la numărul unic de urgență de pe telefonul dr. Zamfir și a transmis numele localităților și "pe ce drum să vină până la noi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel