Steriu, despre dezbaterea lui Iohannis: Are 8 jurnaliști atent selecționați pentru întrebări confortabile

Valeriu Steriu, purtătorul de cuvânt al PSD, susține că la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis vor avea acces doar opt jurnaliști, atent selecționați, pentru a-i pune președintelui întrebări ”confortabile”. 

”De peste două săptămâni așteptam cu toții să vedem unde și când se va duce în sfârșit Klaus Iohannis într-o formă, să spunem, de dezbatere pentru că în final a anunțat că va face o dezbatere care de fapt e o conferință de presă. Mă rog, această conferință de presă pe care o va ține la Biblioteca Central-Universitară, marți, și la care înțeleg că maxim opt jurnaliști din România au dreptul să întrebe. Nu este ușa lui Klaus Iohannis acolo, acolo este ușa Bibliotecii Universitare. Cu siguranță că mâine vom avea o analiză în statul de campanie. Ne vom consulta și cu președinții de organizație ai PSD pentru a lua o decizie să vedem ce vor face noi marți seară. Vom organiz noi o dezbatere și îl vom invita pe Klaus Iohannis, vom trimite o scrisoare prin care vom spune că dorim și noi să fim prezenți... nu cred că are vreo exclusivitate asupra presei din România, domnul Klaus Iohannis. Are opt jurnaliști, înțeleg, care sunt atent selectați pentru a-i pune întrebări confortabile și un număr nedefinit din serviciul de pază și protocol, care vor fi în sală să-l protejeze. Tocmai de accea vom lua mâine decizia cea mai înțeleaptă pentru candidatul nostru. Dorim ca doamna Viorica Dăncilă să aibă o dezbatere, este foarte pregătită oricând pentru o dezbatere cu Klaus Iohannis, pe când Klaus Iohannis nu este pregătit”, a precizat Valeriu Steriu în direct la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel