Stenograme Trump - Zelenski. Război total cu Biden: ”Să fie transparență și aici”

Donald-Trump
Donald-Trump

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat miercuri că sprijină "pe deplin transparenţa" asupra lansatorului de alertă care şi-a exprimat primul îngrijorarea legată de conţinutul uneia dintre discuţiile telefonice cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, relatează AFP.

"Am fi făcut asta oricum, dat i-am informat pe toţi membrii Camerei Reprezentanţilor că sprijin pe deplin transparenţa asupra informaţiilor referitoare la aşa-zisul lansator de alertă", a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă în marja Adunării Generale a ONU.

Preşedintele american a contraatacat, totuşi, imediat subliniind că insistă, de asemenea, să existe "transparenţă şi asupra lui Joe Biden şi pe fiul său Hunter", în ce priveşte "milioanele de dolari care au fost scoase rapid şi uşor din Ucraina şi China când era vicepreşedinte".

De asemenea, el a cerut "transparenţă din partea democraţilor care au mers în Ucraina şi au încercat să îl constrângă pe noul preşedinte" Volodimir Zelenski "să facă anumite lucruri", utilizând "ameninţări" împotriva acestuia.

Ameninţat de o procedură de destituire (impeachment), Donald Trump a fost nevoit să publice miercuri conţinutul unei conversaţii telefonice în care i-a cerut preşedintelui ucrainean să ancheteze asupra rivalului său Joe Biden.

Discuţia a fost considerată "copleşitoare" de către democraţi, dar calificată ca fiind "normală" de Donald Trump şi Volodimir Zelenski.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel