Ștefan Popa Popa's, retragere titlu cetăţean de onoare. Olguța Vasilescu reacționează

Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu

Caricaturistul Ştefan Popa Popas ar putea pierde şi titlul de cetăţean de onoare oferit de Craiova, după ce i-a numit pe olteni „ciurucuri”. Lia Olguța Vasilescu a reacționat în mediul online.

„Mi se pare absolut corect!”, a scris Lia Olguța Vasilescu, luni, 22 iulie, pe contul de Facebook, unde a distribuit următoarea postare a Primăriei Craiova: „În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Craiova de joi, 25 iulie 2019, se va propune retragerea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova caricaturistului Ștefan Popa Popa's, ca urmare a afirmațiilor acestuia făcute recent în mass-media, afirmații care au adus atingere imaginii Municipiului Craiova și cetățenilor săi. Un proiect în acest sens a fost depus de grupul de consilieri ai Partidului Social Democrat”.

„Craiova a fost și este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante orașe ale României, iar faptul că locuitorii acestui mare municipiu aleg să lucreze în alte regiuni demonstrează o bună pregătire în domeniile în care aceștia profesează. Astfel de declarații denigratoare, susținute cu atâta vehemență în spațiul public de domnul Ștefan Popa Popa's, nu pot fi demne de o persoană cu înalte pretenții culturale și care este reprezentantul unui oraș cosmopolit cum este Timișoara, gestul dânsului fiind cu atât mai regretabil din postura sa de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova. Odată ce a acceptat acest titlu în 2005, dl. Ștefan Popa Popa's a devenit la rândul dânsului un ambasador al oltenilor, al craiovenilor care i-au conferit această distincție. În calitate de Primar al Municipiului Craiova, susțin inițiativa consilierilor PSD și a craiovenilor care au dezavuat gestul lui dezonorant în mediul online și au cerut insistent retragerea titlului de Cetățean de Onoare conferit domnului Ștefan Popa Popa's în anul 2005.

Pe această cale, țin să îi reamintesc domnului Ștefan Popa Popa's că orașul Craiova a reprezentat, de-a lungul anilor, un punct de referință în făurirea României și a dat numeroase personalități recunoscute atât în plan național cât și internațional", a declarat primarul Municipiului Craiova.

Caricaturistului i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova în anul 2005.

Primarul din Slatina a anunțat că vrea să ceară Consiliului Local să îi retragă titlul de cetățean de onoare al orașului artistului pe motiv că acesta a spus despre olteni că sunt „ciurucuri". Caricaturistul spune însă că s-a referit doar la cei care nu au cei șapte ani de acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel