Ștefan Mandachi dă statul în judecată: ”Cer 10 milioane de euro”. Revoltă după moartea Cristinei Țopescu

Mandachi: Verificați harta! Dacă, din greșeală, ricoșează o bombă, ajunge instantaneu la Putna sau la Siret / Foto Agerpres
Mandachi: Verificați harta! Dacă, din greșeală, ricoșează o bombă, ajunge instantaneu la Putna sau la Siret / Foto Agerpres

Ștefan Mandachi a făcut anunțul pe rețelele de socializare. Dă startul la judecată după moartea Cristinei Țopescu. Iată de ce!

"Mai scrie careva virale despre iubirea față de câini a Cristinei Țopescu? Aaaa, nu? Da' cum așa, că era la modă acum fix o lună? Vezi Doamne, ce se va întâmpla cu bieții câini etc. Gata? Am tastat astăzi pe google "cristina țopescu". Breaking news: "Proprietarul casei în care locuia (deci era chiriașă), nu mai găsește client să închirieze casa". I-auzi... Bă, da' despre câini, nimic? Că ăștia erau sufletul ei și singurii prieteni", a scris Ștefan Mandachi pe pagina de Facebook.

Mi-a sărit la beregată unu' tare celebru

"Când am scris șî eu (justificat) două consoane despre ea, pentru că (ea) mă sunase în decembrie, mi-a sărit la beregată unu' tare celebru. I s-a făcut chiar greață (să-i dea careva niște lămâie cu sâmburi) pentru că am îndrăznit să scriu că "dragostea pentru animale parcă mă lega de-o viață de Țopeasca". Bă Nea Lămâie, scoate-ți agenda și notează ce zice băiatu: există pe acest pământ o specie de oameni, care umblă cu mâncarea-n portbagaj, în caz că văd vreun câine flămând pe stradă. (mama hrănea cu mâna ei sute de câini). Indivizii ăștia când discută între ei despre câini, simt că se cunosc de foaaarte mult timp. Ai ghicit! Exact precum am scris: pare că se știu de-o viață. Oamenii din specia asta, când văd o pungă fluturând pe asfalt, frânează brusc: le bate inima să nu fie vreun câine paralizat, lovit de unu' grăbit (cu greață ca a ta). Acum ai înțeles? Era greu? Asta ne leagă, băi Fanta Lemon", a adăugat el.

"Eu nu câștig bani din ce postez. Belește ochii la ce scriu"

"În plus, eu nu câștig bani din ce postez. Scriu gratis. Sunt singurul meu sponsor, pe banii mei (făcuți în privat, nu la stat ???? Și dacă tot mă citești, belește ochii la ce scriu mai jos:

De când a murit C. Țopescu, (doar o lună a trecut) în România au apărut mii de noi cuiburi de pui. Mii! Alături de ei, câini maturi se sleiesc de foame și de sete. Și cel mai trist, se înmulțesc zilnic, sub rânjetul Statului român, care le taie frunze...

Statul român se face că nu vede. Joacă rolul lupului (strămoșul câinelui). Știți povestea? Capra (cu trei iezi) se întâlnește cu lupul și-l întreabă cu disperarea mamei care și-a pierdut (toți) copiii: "Lupule, cineva mi-a înfulecat iezii, n-ai văzut nimic?" "Vai Doamne! N-am văzut nimic. Oare cine-i ticălosu'?", mai scrie Mandachi.

TU ești ticălosul, Statule ipocrit! 

"TU ești ticălosul, Statule ipocrit! Când te prefaci că nu-ți dai seama. Te dai lovit și momești cetățenii să facă ceea ce TU nu faci, deși-i obligația TA. Șî eu am mușcat momeala TA, ca fraieru: pentru că TU nu-ți faci treaba, m-ai forțat (emoțional) să cumpăr EU o dubă-ambulanță și să plătesc EU sterilizări de câini (Antonia este eroul care le face). Nu de azi sau de acum o lună (când era subiectul pe trend), ci din urmă cu un an fac asta. Adică îți fac EU treaba TA, în locul tău, cu banii mei, cu timpul meu, cu nervii mei, dar cu impozitele plătite ȚIE la timp! Că dacă nu, mă penalizezi. Iar eu, prostu' satului, înghit baliverna ta și-ți pup mâna. Răspunde, mă, pentru ce cheltui eu bani, dacă asta este treaba ta, în fișa postului tău?", completează el. 

Mesaj pentru stat

"Recent am sterilizat 200 câini și vreo 60 pisici și am donat câteva zeci de pui, maimuțărindu-mă în poze pe facebook. Poate că nu-i suficient. Dar știi tu oare, Statule, câți pui se nasc în trei ani din cauza nesimțirii tale? O femelă și un mascul nesterelizați generează în trei ani 512 urmași. De la 200 câini pot să apară pe stradă 50.000 (cincizeci de mii, da!). 50.000 de suflete, mă. Care la rândul lor împânzesc cu alte sute de mii . Știi ai cui sunt puii? Ai tăi, cumetre! Ești un părinte care-și abandonează copiii, trădătorule! Știu că abia aștepți ca unul dintre sutele de mii de câini pe care-i abandonezi foamei și frigului să muște un copil sau un bătrân. Apoi românii pun botu' și imediat își dezlănțuie ura față de animale. Bine, noi ne aprindem și ne stingem repede, ca paiele, dar câinii ăștia suferă, minut de minut, zi de zi, an de an", scrie Ștefan Mandachi.

Ați văzut vreodată cum oftează un câine? 

"Ca o paranteză: ați văzut vreodată cum oftează un câine? Eu (care le știu pe toate) am văzut. Hai să vă explic, poate se prind și alții cu cap de gumă ce fir invizibil leagă doi iubitori de câini:

Am avut un cocker, negru ca smoala, Nerro (de fapt, nu era chiar al meu, dar să zicem că i-am fost șî eu juma' de stăpân vreo cinci ani). Era așa de inteligent, că numai nu vorbea, în rest înțelegea cam orice. (oricum, avea muult mai mult creier decât proștii care mă mușcă nemotivat de partea dorsală).

Își fixa botul lung între labe și cugeta în lumea lui, de parcă medita. Nu-i lipsea nimic: era sătul, sănătos, potent (uneori depășea niște limite...), vitaminizat, blana-i strălucea. Stătea bine mersi o bucată, apoi, când ne era lumea mai dragă, ofta deodată prelung. Parcă se tânguia dinadins, ca să ne strice feng shuiu. Eu îl bănuiam de fițe "ce-are mă, câinele ăsta de se-alintă așa? alți câini mor de foame, iar ăsta nu mai poate de bine. Trăiește ca la all inclusive în Antalya și tot se screme?" Suspina ca un profesor de ioga (prelung, din piept)", scrie el pe pagina de Facebook.

"După ani, mă întreb:..."

"După ani, mă întreb: dacă un câine care are tot confortul este atât de sensibil (uneori lăcrima, știu că mă credeți nebun), oare ce-i în inima câinilor abandonați, hăituiți, însetați, prigoniți, loviți și otrăviți? (nu vă mai întreb în paranteză dacă ați văzut vreun câine otrăvit...).

I-am fost stăpân conjunctural și temporar lui Nerro. A avut mai mulți tutori. Eu eram ultimul pe lista lui de favoriți. Mă iubea (cred) în felul lui și sărea pe mine, dar își doza pupăcitul și nu arareori mă mârâia cu tupeu. Oricâtă ciocolată îi dădeam când stătea "șezi", oricât l-aș fi pupat în cur (rar, pt. că de regulă îl neglijam total), el tot asculta cu speranță către ușă la orice mișcare, poate, poate apare stăpânul lui mai vechi. (Atâta și-a încruntat urechile, până ce a surzit la bătrânețe). Orice ușă care se deschidea, orice pas care se auzea, orice voce care pâlpâia, îi ridica mustățile și îi tensiona toate simțirile. Când își întâlnea într-un final stăpâna, nu de puține ori se pișa pe el de emoție. (la bătrânețe a purtat și pampers, era foarte bolnav, surd și aproape orb). Anul trecut, eram la zece mii de km distanță de Suceava, când am primit un sms. Trei cuvinte: "a murit Nerro". Nu-l mai văzusem de vreun an, dar m-am "alintat" șî eu, așa cum o făcea șî el: am oftat prelung, din piept. Am tot încercat apoi să-mi amintesc când l-am atins ultima dată, sau când ne-am văzut live pentru ultima oară, dar nu-mi mai amintesc... (probabil eram la fel de ocupat ca acum)", a mai scris acesta.

Știi cât de mult își iubește un câine stăpânul?

"Știi cât de mult își iubește un câine stăpânul? Infinit! Nu enorm, ci infinit! Știi cât suferă un câine când își pierde stăpânul? Unii mor de tristețe. Când mama mea era grav bolnavă, imobilizată la Iași, făceam filmări de la Suceava cu Bombonel al ei. Poate dacă-l aude, va deschide ochii. Oare de ce eram atât de "infantil"? Pentru că știu ce relație e între un câine (javră, cum îi zic unii) și om. Și nu numai! Eu chiar credeam cu toată ființa (la modul sincer) că puterea iubirii unui câine o poate ridica pe mama din pat.

Revenind. Îmi spun acum vreun an că dacă voi achiziționa o dubă și o voi autocola cu "adoptă un cățel", vor sări toți oamenii în sus și vor imita gestul. Am sperat că voi inspira pe alții să mă copieze. Pe dracu!. Nici eu nu mă înțeleg uneori de ce nu mă lecuiesc de copilării. (Acum 11 ani am pus într-un copac un panou "iubiți și câinii vagabonzi" dar l-au dat proprietarii jos, că-i incomoda.)", scrie el. 

"Ajunge cu victimizarea. Acționez!"

"Am cumpărat o ambulanță mobilă de sterilizare. "Ajunge cu victimizarea. Acționez! Că doar prin acțiune poți genera schimbări" îmi zic. M-am iluzionat că am să INSPIR ȘI STATUL ROMÂN. Dar Statul român se pișă cu boltă pe orice poveste inspirațională. Este imun. Robot stricat. Nu-i plac poveștile cu happy end.

Astăzi am dat peste un alt cuib de căței. Își întindeau mustățile ca niște muțunaki. Miorlăiau și se învârteau în cerc ca aspiratoarele mici de masă care halesc firmiturile de pâine. Miroseau pietrele înghețate și sughițau prin zăpadă după o fărâmă de mâncare sau după un gunoi comestibil. Când îi văd, îmi vine să iau un arc și să trag spre Stat", anunță Ștefan Mandachi în postare.

"Mă lupt cu morile de vânt". Punct.

"M-am scremut din răsputeri și abia am donat 30 câini în ultimele două luni (doar pui, pentru că ăștia mari nu au absolut nicio șansă. Dacă au ajuns la adolescență, sunt condamnați definitiv la maidanezie, nimeni nu-i mai vrea). Cu rugăminți, cu insistențe și chiar cu manipularea mea (ca să nu zic șarmul), am donat 30 de bucăți, cu chiu cu vai. Dar imediat, s-au născut, pocnind din degete, încă 3000. Instantaneu! Mă lupt cu morile de vânt. Sunt o mână de eroi și câțiva veterinari, care îngheață prin gârle să salveze câini: Eugenia, Antonia, Doina, Gașpar, și alții... În rest, suntem o țară înfierată de ură față de animale. Urâm câinii! România nu iubește câinii. Ne dăm cu toții mari protectori ai minorităților, ai srilankezilor, combatem rasismul, dar nu dăm o pungă cu apă la un câine însetat... Hai sictir! Stăm ca niște lepre leneșe. Lipsa NOASTRĂ de educație condamnă câinii la veșnicul oftat. Punct", mai scrie.

"Oare cine-i ticălosu'?"

"Eu am să dau statul în judecată și voi cere 10 milioane de euro în numele unei fundații umanitare. Dacă statul nu face nimic, îi luăm banii (noștri) înapoi și facem noi. Voi solicita și daune morale pentru că mă traumatizează să văd atâta suferință în țara în care trăiesc. Încă redactez cererea, nu-i definitivată. Dacă sunt asociații și cetățeni care vor să se constituie parte în dosar, aștept un semn. Dacă vreți cu adevărat asta, îmi dați o poză cu buletinul. Dacă nu, lăsați gargara clasică "oare cine-i ticălosu'?""

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel