Stare de alertă spaţială. Satelitul românesc Goliat, ameninţat

Laboratorul chinez Tiangong 1, devenit incontrolabil, coboară vertiginos spre Pământ, reintrarea sa fiind aşteptată dintr-un moment în altul.

Surpriză însă: potrivit datelor de ultim moment schimbate că parte a protocolului special de colaborare semnat anul trecut între CNSA (Agenția Spațială Chineză) și ROSA (Agenția Spațială Română), inginerii chinezi au informat că există șanse foarte mari că traiectoria lui Tiangong 1 să se suprapună cu cea a primului satelit românesc, Goliat.

Noul anunț nu a făcut decât să sporească starea de confuzie și panică din rândul autorităților de la București, care, dincolo de riscul creat de reintrarea laboratorului chinez în atmosfera (cu un posibil impact în sudul României, și așa afectat de ploile din ultima perioada) se văd nevoite să facă față astăzi unei situații mult mai complicate: un posibil incident pe orbită Pământului cu toate consecințele care decurg din el. Simplu spus: practic prima stație spațială chineză, ar putea distruge primul satelit românesc.

De şase ani pe orbită

România ar putea pierde astfel o valoroasă resursă științifică, platforma Goliat furnizând, în cei șase ani de când se află pe orbită Pământului (pentru cei mai puțîn familiarizați trebuie spus că satelitul românesc a făcut senzație în 2012 când a fost lansat), un flux continuu de date de cea mai înalta calitate.

Vestea bună, dacă putem spune așa, este că dacă un astfel de incident se va produce, România ar putea cere compensații materiale Chinei, una din variantele luate în calcul de specialiștii români fiind că Beijingul să sponsorizeze lansarea, la bordul uneia din rachetele sale, a celor doi sateliți Robisat, pe care România nu i-a mai lansat anul trecut, așa cum se preconiza inițial.

Amânarea fost însă de bun augur, pentru că în toată această perioada dezvoltarea lor a continuat și astăzi putem vorbi despre un progres semnificativ în raport cu capacitatea de observare a lui Goliat.

Misiune comună cu China

Dacă cei de la București vor negocia cum trebuie, am putea întoarce acest eveniment în favoarea noastră, printr-o schimbare mult mai spectaculoasă de scenariu: după cum se știe, China a fost în ultimii ani extrem de interesată de Lună și de Marte; având la dispoziție cei doi nanosateliti Robisat, aceste două destinații sunt mult mai la îndemână, astfel că o misiune comună lunară și una marțiană pe baza platformelor Robisat nu ar fi o supriză pentru nimeni.

[citeste si]

Cu un astfel de scenariu pus în practică, putem spune fără să greșim că România va deveni în sfârșit o putere spațială regională. Un progres extraodinar pentru o țară care iată, în decursul a numai un secol, ar reuși să treacă de la statutul de țară preponderent agrară la cel de exploratoare a sistemului solar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel