SRL-D. Cine poate deveni patron cu sprijinul statului, înființând o Societate cu Răspundere Limitată Debutant

Tinerii pot înființat SRL-D, societăți cu răspundere limitată pentru debutanți
Tinerii pot înființat SRL-D, societăți cu răspundere limitată pentru debutanți

Statul a decis să sprijine dezvoltarea unor noi societăți conduse de tineri întreprinzători. Societatea cu Răspundere Limitată Debutant, SRL-D, a apărut după relaxarea reglementărilor Legii 31/1990, prin care poți înființa o societate comercială.

În acest sens s-a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 6 din 2011 pentru înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor de către tineri debutanţi în afaceri (modificată ultima dată în 2014). Având în vedere multitudinea de legi prezente în alte state ale Uniunii Europene și rigiditatea formelor de societăți comerciale reglementate de legislația română în vigoare, considerăm că această deschidere este de bun augur. În plus, acest tip de organizare societară permite accesarea unor fonduri nerambursabile care pot ajuta la demararea unor proiecte în economia națională.

 

Cine poate înființa o SRL-D

Pentru a înființa o SRL-D în primul rând întreprinzătorul trebuie să fie „debutant în afaceri” adică să îndeplinească toate condițiile de mai jos simultan:

a) să fie o persoană fizică majoră (să fi îndeplinit vârsa de 18 ani) și să aibă capacitate deplină de exercițiu, adică să nu se afle sub tutelă prin interzicere judecătorească;

b) să nu dețină sau să nu mai fi deținut calitatea de acționar sau asociat la o întreprindere consituită în Spațiul Economic European (considerăm că în cadrul acestei prevederi intră și calitatea de asociat într-o întreprindere familială constituită conform OUG 44/2008 și/sau calitatea de asociat într-o întreprindere civilă);

c) să înființeze pentru prima dată o SRL în condițiile Legii 31/1990 privind societățile, adică o societate (comercială) la care răspunderea patrimonială asociatului/asociaților să fie limitată la aportul adus la capitalul social în momentul constituirii/majorării acestuia;

d) să completeze o declarație pe propria răspundere, prin care să ateste faptul că nu a mai deținut calitatea de asociat sau acționar la o altă societate în trecut, conform literei b) de mai sus. Declarația este supusă legislației penale privind falsul în declarații și trebuie depusă la registrul comerțului în a cărei rază teritorială se înregistrează societatea, odată cu cererea de înmatriculare a noii societăți.

Condiții pentru dobândirea statutului de SRL-D

           

Pentru ca societatea înființată să dobândească statutul de microîntreprindere și pentru ca ea să poată deci să fie înregistrată cu statutul de SRL-D, pe lângă cerințele pentru înființarea valabilă a unei SRL, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiții în mod cumulativ:

  1. societatea să fie înregistrată cu statutul de SRL conform Legii societăților pe durată nedeterminată (cu alte cuvinte în actul constitutiv sau statutul societății să fie cuprinsă mențiunea că societatea se constituie pe o durată nedeterminată);
  2. să se încadreze în categoria microîntreprinderilor conform Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și, adăugăm noi, conform Codului Fiscal actualizat - cu alte cuvinte, societatea trebuie să aibă maxim 9 salariați, terbuie să aibă o cifră de afaceri de maxim 500.000 de euro la finalul exercițiului financiar, unde capitalul social nu trebuie deținut în parte de stat sau de alte unități administrativ teritoriale;
  3. să fie înființată de unu până la cinci întreprinzători debutanți asociați care să îndeplinească fiecare condițiile enunțate mai sus;
  4. să fie administrată de asociatul unic sau de mai mulți administratori asociați (este o restricție în comparație cu SRL-ul clasică, care permite ca administratorul să fie neasociat);
  5. să aibă cel mult cinci grupe CAEN ca obiect de activitate; printre obiectele de activitate nu se pot regăsi: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat.

  6. să angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă și să mențină în activitate minim doi salariați de la dobândirea statului de SRL-D și până la încetarea acestui statut - având în vedere că Legea societăților nu o interzice, inclusiv administratorul asociat sau asociații pot avea carte de muncă la noua societate și astfel cerința poate fi îndeplinită fără a fi necesar angajarea unor persoane din exteriorul societății;
  7. să reinvestească anual minim 50% din profitul realizat în anul precedent în activitatea SRL-D;
  8. să notifice la înființare oficiului teritorial pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (O.T.I.M.M.C.) și să depună la A.I.P.P.I.M.M. situaţiile financiare semestriale şi anuale împreună cu un raport semestrial de progres.

Facilitățile acordate SRL-D

Facilitățile ce pot fi acordate prin acest program sunt în mare măsură de sprijin financiar la înființare și funcționare în primii trei ani. Printre acestea enumerăm acordarea unei alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalentul în lei din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare și garantarea a până la cel mult 80% din valoarea unui credit solicitat, în limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume. De asemenea, pe perioada de funcționare a SRL-D angajatorii sunt scutiți de la plata contribuțiilor sociale pentru un număr de cel mult 4 salariați angajați pe o perioadă nedeterminată și de plata taxelor de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului în momentul înființării.

Cum se pierde calitatea de SRL-D

Statutul de SRL-D poate fi pierdut și fondurile nerambursabile pot fi recuperate, considerându-se că au fost acordate necuvenit în cazul încălcării regulilor de mai sus fie în ceea ce privește calitățile persoanei fizice care înființează societatea, fie referitor la modalitatea de înființare sau funcționare a societății. Calitatea de SRL-D se va pierde în următoarele cazuri:

a)     la finalul anului când se împlinesc 3 ani de la înregistrarea SRL-D;

b)     în momentul când nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la calitățile persoanei fizice care înființează și administrează SRL-D (enumerate mai sus), caz în care facilitățile acordate vor fi recuperate de către stat;

c)     dacă activitatea SRL-D a încetat prin voința asociaților sau a fost deschisă procedura de insolvență, caz în care din nou fondurile acordate vor fi recuperate, considerându-se că au fost acordate nejustificat;

d)     la 45 de zile lucrătoare de la data scadenței unei obligații fiscale neîndeplinite; și

e)     în cazul în care cifra de afaceri pe anul fiscal anterior sau anul fiscal în curs a atins echivalentul în lei a 500.000 euro.

În același timp, fondurile nerambursabile acordate societății pot fi recuperate în cazul în care nu au fost angajate cel puțin două persoane cu carte de muncă pe durată nedeterminată, dacă nu a fost reinvestit cel puțin 50% din profit, dacă s-au săvârșit fapte penale în scopul acordării de fonduri prin cadrul acestui program, iar aceste fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și dacă a fost executată garanția acordată de către stat în cadrul prezentului program.

Documente justificative ale prezentului articol:

1) Ordonanța de Urgență nr. 6 din 2 februarie 2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, actualizată;

2) Legea nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, actualizată;

3) Codul Fiscal din 2015, actualizat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel