Spitalul de Psihiatrie Cronici Poiana Mare. Pintea: Vom aloca imediat 2 milioane de lei

Ministerul Sănătăţii (MS) intenţionează să redea statutul de maximă siguranţă Spitalului de Psihiatrie Cronici Poiana Mare.

Potrivit unui comunicat al MS, Sorina Pintea a mai anunţat că vor fi alocate două milioane lei pentru spitalul din Poiana Mare, în condiţiile în care pentru a avea din nou statutul de maximă siguranţă unitatea medicală are nevoie de investiţii în infrastructură şi de suplimentarea personalului medical.

"Am venit aici sa văd condiţiile, dar şi să discut cu personalul medical. Aşa cum ştiţi, în România sunt doar 4 spitale de maximă siguranţă, insuficient pentru nevoile actuale. Poiana Mare a mai avut acest statut şi intenţionăm să i-l redăm, dar pentru asta este nevoie de investiţii în infrastructură şi suplimentarea personalului medical. Vom aloca imediat 2 milioane de lei pentru repararea acoperişurilor a 4 pavilioane pentru care există deja licitaţii organizate şi, aşteptăm devizul estimativ pentru Corpul E, care va fi pavilion pentru cazurile de maximă siguranţă, în vederea reabilitării complete. Corpul E are 32 de locuri în care vor putea fi primiţi pacienţii pe Cod Penal ", a declarat Sorina Pintea, citată în comunicat.

"Am avut o discuţie bună cu personalul medical"

Potrivit aceleiaşi surse, în urma vizitei la spitalul din Poiana Mare, ministrul Sănătăţii a constatat că la această unitate spitalicească sunt respectate condiţiile de siguranţă ale pacienţilor şi ale personalului medical, mai mult ca în alte unităţi similare.

"Am avut o discuţie bună cu personalul medical şi am abordat o problemă discutată şi cu reprezentanţii comisiei de specialitate, pregătirea asistenţilor medicali care lucrează în domeniu. Mă întorc în noiembrie pentru a verifica lucrările de reabilitare, dar şi pentru o întâlnire regională cu toţi cei implicaţi în domeniu", a mai spus Sorina Pintea, conform sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel