Spitale București. Firea anunță renovări masive

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu managerii şi directorii medicali ai celor 19 spitale aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, că toate aceste unităţi sanitare vor intra într-un amplu proces de renovare şi igienizare. 


"Am făcut o serie de vizite neanunţate în toate cele 19 spitale şi ştiu că sunt şi lucruri foarte bune care s-au realizat, se vede ca munciţi enorm, dar sunt şi lucruri care pot merge mai bine. Cunosc devotamentul dvs., ştiu că de multe ori spitalele reprezintă cea de a doua casă pentru dvs. şi, tocmai de aceea, ştiu că putem şi noi să avem spitale la standarde europene. Iar pentru aceasta este nevoie de creşterea condiţiilor de lucru şi a calităţii actului medical. Astfel, în ceea ce priveşte aspectul spitalelor, toate cele 19 unităţi medicale vor intra într-un amplu proces de renovare şi igienizare. Nu putem trece la dotări, până nu facem curăţenie. În acest sens, trebuie să tratăm cu mare responsabilitate raportul infecţiilor intraspitaliceşti", a precizat edilul general, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Capitalei, scrie Agerpres.

Firea a făcut apel la manageri să ia toate măsurile necesare pentru igienizarea, renovarea şi eventuala extindere a spitalelor. Ea a pledat pentru o evaluare a fluxului medical, urmând să fie extinse secţiile cu mulţi pacienţi.

Achiziții de aparatură nouă

În ceea ce priveşte dotările, Gabriela Firea a cerut definitivarea inventarului cu aparatura necesară, astfel încât Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) să poată demara procedura de achiziţie. Primarul general a menţionat că, împreună cu Ministerul Sănătăţii, va încerca sa găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor legate de lipsa de personal.

Directorul ASSMB, Răzvan Niţu, a precizat că, în condiţiile fundamentării bugetului pentru anul 2017, este necesară o atenţie sporită în ceea ce priveşte execuţia bugetului, astfel încât banii alocaţi să fie cheltuiţi în integralitate. De asemenea, pentru spitalele cu lucrări în derulare s-a cerut o verificare atentă a constructorilor astfel încât cheltuirea banilor publici sa fie justificată", se mai arată în comunicatul PMB.

Directorul medical interimar al ASSMB, Turkes Ablachim, le-a reamintit managerilor celor 19 spitale că, până la sfârşitul lunii februarie, au obligaţia "de a întocmi Planul Alb pentru managementul incidentelor cu victime multiple şi de a-l depune la Direcţia de Sănătate Publică, conform Dispoziţiei emise de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne, la data de 30 decembrie 2016"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel