Spania. O fetiță româncă s-a înecat, alta e în stare foarte gravă

O fetiţă de 11 ani din România s-a înecat într-un lac din regiunea Asturia şi o alta, de 10 ani, este în stare gravă, după ce a sărit în apă să o salveze pe prietena ei, relatează The Sun pe site-ul său sâmbătă seară. 

Poliţiştii susţin că prima fetiţă a căzut din neatenţie în lacul Trasona din Asturia, nordul Spaniei, unde venise pentru a participa la o petrecere din apropiere. 

Ambele fetiţe au fost scoase din apă de un ofiţer de poliţie la pensie care se afla într-o canoe şi care a încercat să le resusciteze până la sosirea serviciilor de urgenţă. 

Cele două fetiţe se aflau la o petrecere când s-au îndepărtat şi au mers până pe malul lacului, iar una dintre ele a alunecat. A doua fetiţă a sărit să o salveze, dar nu a reuşit. 

Ambele fetiţe sunt de naţionalitate română şi trăiesc în Spania, una în Oviedo şi cealaltă în Pravia. 

O altă fetiță se află în stare gravă



Ele au fost transportate de urgenţă la Spitalul universitar central din Asturia, unde fetiţa de 11 ani a murit. 

Fetiţa de zece ani este încă internată în spital, în stare gravă. 

Fetiţele se aflau alături de părinţii lor în zona de agrement de lângă lac şi au dispărut în jurul orei 20.30. 

Adulţii au crezut că fetiţele au plecat să se răcorească în apele lacului, aflat la câţiva metri depărtare, dar nu şi-au dat seama că malul, pe care nu îl puteau vedea din zona în care se aflau, era alunecos. 

Mai multe rude care se aflau în stare de şoc după tragedie au avut nevoie de ajutorul poliţiei, notează The Sun. 

Cu numai patru zile înainte, un pescar, tot de origine română, s-a înecat în aceeaşi zonă după ce a intrat în apă pentru a-şi recupera undiţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel