”Afară s-a stârnit un vânt ce tulbura liniștea nopții și-mi răscolește gândurile, amintirile... Acum șapte zile, la ora asta, am primit vestea... Sufletul mi se întuneca și se rupea în bucățele... Aveam impresia că trăiesc cel mai lung coșmar din care nu mă pot trezi, nu puteam să deschid ochii și să privesc în jur, strigătele mi le înăbușeam în lacrimi, iar corpul nu mă asculta cum trebuie... Ma gândeam la el, era ziua lui, câte trebuia să facem în ziua aceea, câte trebuia să facem în anii următori, cât de fericiți urma să fim împreună...
Copiii, cele mai de preț daruri, rămâneau fără tăticul lor, iar eu fără omul de care m-a lipit Dumnezeu pentru veșnicie... M-am gândit la Maica Domnului, la durerea ei de pe Golgota și am rugat-o să mi-l aducă înapoi... Acea noapte a fost lungă, mă trecea un fior prin tot corpul, iar mintea îmi tot repeta ultimele cuvinte ale medicului de garda...
Când s-au trezit copiii am plâns cu ei în brațe și i-am strâns tare ca să simt în fiecare prezența tatălui lor...
Doamne, cu adevărat moștenirea cea mai de preț sunt ei, copiii, iar în ochii lor nevinovați strălucește Lumina. Mi-au spus ceva ce mi-a deschis inima, mi-a schimbat direcția spre care priveam și mi-a dat puterea să-mi ridic ochii spre cer: „Mami, de ziua lui, tati a primit Raiul!". Am simțit cum întunericul scade și durerea se îndulcește, cum Dumnezeu trimite stropi din roua bucuriei să-mi adape sufletul, iar întrebările mele primeau răspuns. Domnul S-a milostivit de mine și m-a întărit ca să nu cad cu totul în prăpastia disperării. M-a prins de mână și m-a ridicat, șoptindu-mi tainic: „omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori..." A lucrat atât de minunat prin toți cei care ne-au sprijinit încât am ajuns să spun și eu: „Cu adevărat dragostea este mai tare decât moartea!" Am simțit că toate lacrimile vărsate pentru noi sting durerea și fac să răsară nădejdea și bucuria Învierii.
Dragii mei,
Părintele a fost un om ales de Dumnezeu pentru misiunea sa ca preot. A iubit de mic biserica, slujbele și cântările bisericești. Era neobosit în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Își îndrepta adesea pașii spre mănăstiri pentru a se bucura de privegherile de noapte și cuvântul înțelept al duhovnicilor. El nu a fost doar al meu, ci al tuturor celor pentru care s-a jertfit și pe care i-a iubit. Pentru toate acestea și pentru cele pe care nu le știe decât Domnul, a fost ales să primească mai devreme Odihna. Dragostea celor ce l-au cunoscut stă mărturie și îmi dă nădejde în mântuirea sa. Duhul de pace și de bucurie pe care le-am simțit zilele acestea, dragostea pe care ne-au arătat-o miile de oameni cunoscuți și necunoscuți, emoția care a cuprins pe toată lumea și alte semne de taină ma fac să spun cu toată credința: „Unde îți este moarte, boldul tău?"
Vă mulțumesc din toată inima tuturor celor care ați fost și veți fi alături de noi, mă simt copleșită și nevrednică de dragostea dumneavoastră, dar cred cu tărie că Părintele nu va uita pe nimeni și vă va pomeni pe fiecare în parte, așa cum făcea când era printre noi. Vă cer iertare pentru aceste cuvinte sărace, vă imbrățișăm și-l rugăm pe Dumnezeu să ne strângă în jurul Părintelui și să ne mântuiască pe toți! Amin! Hristos a înviat! Cu nevrednicie”, a scris Petronela Bărăscu pe Facebook.
Se întorcea de la mănăstire
Preotul Marius Bărăscu se întorcea de la Mănăstirea Sihla și mergea regulamentar când o femeie de 61 de ani s-a angajat într-o depășire necugetată, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de mașina care venea din față. După câteva ore de chin, preotul Marius Bărăscu a murit. Copiii și soția îl așteptau acasă nerăbdători, cu tortul pe masă, pentru a-i serba ziua de naștere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
