UPDATE: Diana Şoşoacă, drept la replică. Șoșoacă, CIRC la pelerinajul de la Iași. Își face de râs funcția

Foto: Facebook Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial
Foto: Facebook Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial

Senatoarea Diana Șoșoacă, ex-AUR, a făcut din nou show la pelerinajul de la Iași, după ce, joi, i-a spus jandarmului care a încercat să o împiedice că este așteptată în lăcașul de cult, menționând funcția pe care o are și intrând pe unde nu avea voie.

UPDATE: Senatorul Diana Iovanovici Şoşoacă a solicitat publicarea unui drept la replică 

"Buna ziua,

Avand in vedere campania dvs de dezinformare a opiniei publice,  precum si a denigrarii subsemnatei,  mai ales cu privire la evenimente petrecute la Sf. Cuv. Parascheva la data de 14 octombrie 2021, prin care ati afirmat ca subsemnata am intrat prin loc nepermis la Pelerinaj si ca am abuzat de functia de Senator, fara sa va respectați deontologia profesionala si sa solicitati si opinia subsemnatei cu privire la stirile pe care le prezentati mincinos si insidios la adresa subsemnatei, va solicit drept la replica:

Precizez ca am ajuns la Iasi in noaptea de 13 spre 14 octombrie 2021, impreuna cu familia,  Luis Lazarus si un grup de prieteni,  același cu care am eliberat anul trecut Pelerinajul. Am stat la coada, impreuna cu ceilalti credinciosi, asa cum am stat de fiecare data, de la ora 2 noaptea si am plecat spre hotel la 5 dimineata. Dovada stau sutele de poze facute cu oamenii la coada, precum si postarile de pe facebook, pe pagina mea oficiala: Diana Iovanovici-Sosoaca oficial.A doua zi de dimineață am mers la slujba. Toti demnitarii am avut invitatie si locuri rezervate in fata scenei unde se oficia slujba.

Toti demnitarii au fost lasati sa treaca de jandarmi,  dar nu si eu. Seful jandarmilor a fost înștiințat de credinciosi ca sunt oprita si acesta a dat ordin sa fiu lasata, ca toti ceilalti oficiali romani. Am fost invitata impreuna cu familia mea, Luis Lazarus si tot grupul de prieteni, ca semn de pretuire pentru lupta lor. Dupa slujba m-am dus sa ma împărtășesc,  fiind singurul oficial român care a facut acest gest. Ulterior am fost condusi sa ne inchinam la racla cu prioritate. AM REFUZAT TOȚI.

Este inacceptabil sa ai întâietate in fata poporului român.  Noi luptam pentru schimbare, bun-simt, respect pentru Constituție si lege. In fata lui Dumnezeu toti suntem egali. Ne-am deplasat la coada si am fost conduși tocmai de un reporter România tv, de aceea este impardonabila campania dvs de dezinformare si denigrare care ataca dreptul fundamental la credinta religioasa garantat de art. 29 din Constituția României.

Am stat la o coada de 9 km, care a durat 6 ore si am transmis live, atât eu, cat si Luis Lazarus, si am epuizat 3 baterii de telefon. 

Probele le regăsiți pe pagina oficiala de facebook  a subsemnatei: Diana Iovanovici-Șoșoacă oficial si a lui Luis Lazarus.Solicit scuze publice din partea Dcnews, mai ales ca nu a existat niciun moment nici scandal, nici cearta, singurul moment penibil si scandalos va apartine in totalitate la momentul redactarii calomniei.

Solicit sa mi se comunice cine a impus dezinformarea cetățenilor români si denigrarea mea, pentru ca singurul scandal la care va referiți,  l-ati facut dumneavoastră prin stirile calomniatoare.In speranta ca mai aveti respect față de adevar si mai ales, fata de Dumnezeu, solicit sa prezentați de urgență prezentul drept la replica!", a transmis Diana Iovanovici Şoşoacă. 

-ştirea iniţială.

"Unicul politician care s-a împărtășit la Sf. Parascheva din aceeași linguriță cu tot poporul!", așa începe o postare de pe pagina de Facebook a Dianei Șoșoacă. 

Senatoarea explică faptul că "toți politicienii reprezentanți ai județului Iași au fost invitați de Mitropolie și au avut locuri rezervate." 

În continuare, pare fie că Diana Șoșoacă, aflată la pelerinaj, vorbește despre ea la persoana a treia, fie că altcineva a scris mesajul publicat pe Facebook: "Inclusiv dna senator Șoșoacă a avut invitație si loc rezervat, ca toți ceilalți demnitari. Numai că unicul demnitar oprit de jandarmi să intre în perimetrul rezervat a fost dna senator Șoșoacă."

"Șeful jandarmilor a dat ordin imediat să fie lăsată (n.red. Diana Șoșoacă) să intre în perimetrul rezervat, ca toți ceilalți demnitari, conform legii. Au fost invitați și ceilalți membri ai grupului. Tot grupul a fost invitat de preoți, pentru că sunt cei care au luptat pentru dreptul românilor la credință.", se mai arată în postarea de pe Facebook. 

De asemenea, în postare se precizează că familia Șoșoacă, Lazarus și grupul alături de care se aflau au fost invitați în față la Baldachin sa se închine, cu prioritate, dar "toți au refuzat". Postarea vine și cu precizarea că "s-au așezat la coadă de peste 9 km și au stat în rând cu toată lumea."

Pe pagina de Facebook a Dianei Șoșoacă se amintește, totodată, că senatoarea a fost și în noaptea de 13 spre 14 octombrie 2021 la Baldachin. 

Șoșoacă spunea că „poate Sfânta Cuvioasă Parascheva a vrut să fiu senator”

Joi, Șoșoacă a făcut un scandal monstru la pelerinaj, după ce i-a spus jandarmului care a încercat să o împiedice că este așteptată în lăcașul de cult și că este "senatorul". 

„Sunt senatorul, hai, ne certăm... Da, domnule, acolo, sunt aşteptată”, a spus Șoșoacă. Jandarmul i-a spus apoi, din nou, că nu poate intra, dar Șoșoacă și-a văzut de scop și s-a alăturat credincioșilor, când și pe unde nu avea voie, conform informațiilor apărute în presă.

Șoșoacă a mai afirmat că „poate că Sfânta Cuvioasă Parascheva a vrut să fiu senator tocmai ca să duc la îndeplinire menirea pe care o am, cum zice Sfinţia sa Teodosie”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel