Sorina Pintea: Primul raport în cazul Săpoca este gata. Raportul final, peste o lună

Florin Răvdan / 19 aug 2019 / 15:06
Sorina Pintea
Sorina Pintea

Un prim raport al analizei situaţiei de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca este finalizat, iar raportul final va fi gata peste o lună, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la finalul unei vizite la unitatea spitalicească unde un pacient în sevraj a atacat mai mulţi pacienţi, cinci fiind ucişi.

"Mâine voi fi la Brăila, dar Corpul de Control va începe verificarea spitalelor pentru măsuri de siguranţă. Vom convoca o şedinţă a Comisiei de psihiatrie şi câteva ONG-uri pentru a putea promova cât mai repede modificările legislative care ne-au fost propuse şi care în esenţă sunt foarte benefice, apoi vom începe o evaluare a funcţionării consiliilor de administraţie în primul rând la spitalele de psihiatrie din ţară, reevaluarea normării de personal - pentru că sunt spitale la care s-a aprobat un mare număr de posturi şi nu s-a întâmplat nimic, vreau să văd exact de ce. Bineînţeles, Corpul de Control va avea foarte mult de lucru în următoarea perioadă. Raportul pe care l-am finalizat azi noapte este prelucrat, vom face un print pe care îl vom trimite presei, dar raportul controlului final va fi gata peste o lună. Deci, pentru ce am făcut azi noapte veţi primi documentele. (...) Pe scară ierarhică, toată lumea va răspunde într-un fel sau altul, în funcţie de responsabilităţile pe care le-a avut fiecare şi de rezultatul final. (...) Am făcut un raport, Direcţia de Sănătate Publică la rândul ei a avut ieri inspectorii acolo şi au finalizat un raport şi au amendat spitalul", a precizat Sorina Pintea.

Stativele de la Săpoca, vechi 

 

Oficialul a menţionat că a găsit la Săpoca stative vechi, care nu ar fi trebuit ţinute în salon.

"În general, spitalele le-au schimbat. A fost primul lucru pe care l-am întrebat: 'Era un stativ vechi sau nou?' Mi s-a spus: 'Stativ vechi'. În mod normal, acestea nu trebuie să stea în salon, trebuie adunate. Am sugerat conducerii să le schimbe cu totul. (...) Gesturi mici, efecte mari, care pot fi aplicate imediat. Discutăm despre normativul de personal - din punct de vedere legal, cel puţin în secţiile în care adăpostesc pacienţii Cod penal, este conform legii. Normativul este foarte clar. Problemele apar atunci când pacientul este dus în altă parte sau la instanţă, astfel încât este nevoie de refacerea graficelor, de multe alte aspecte. Aceste lucruri pot să creeze disfuncţionalităţi şi atunci apare problema lipsei de personal, care de fapt în acte nu este lipsă. Am discutat, de asemenea, despre pacienţii care ies de sub incidenţa Codului penal şi care teoretic ar trebui să fie preluaţi de către familii. M-a impresionat foarte mult ce mi-a spus un medic - pacienţii aceştia rămân internaţi, supraaglomerează practic aceste secţii şi cred că un aparţinător la 160 de pacienţi vine să-i vadă. Este o realitate şi cred că ar trebui să lăsăm puţin ipocrizia la o parte, pentru că şi aceştia sunt ai noştri', a adăugat ministrul Sănătăţii.

Ce se poate rezolva imediat 

 

Potrivit Sorinei Pintea, sunt lucruri care pot fi rezolvate imediat de către Ministerul Sănătăţii, după ce va avea o discuţie cu Comisia de psihiatrie şi organizaţiile neguvernamentale.

"Am întrebat un medic de aici despre necesitatea modificării sau upgradării Legii sănătăţii mintale pentru a putea proteja şi pacienţi şi medicii şi personalul. Aceste lucruri le vom putea face cât mai repede, dar sunt alte lucruri care necesită o discuţie mai largă cu societatea civilă. De exemplu, problema acestor pacienţi care ies din acest sistem închis, ei trebuie să fie îngrijiţi, oarecum redaţi societăţi, dar pe care nu-i doreşte nimeni. Problema este mult mai complexă, mult mai amplă şi mă bucur foarte mult că am ajuns aici, pentru că la faţa locului lucrurile sunt altfel. Am citit rapoarte seci, dar este foarte greu să-ţi imaginezi de fapt ce se întâmplă aici. Pacienţii sunt bine îngrijiţi, au condiţii, personalul pare foarte ataşat de ei. (...) Cred că le lipseşte compasiunea noastră, cred că suferim uneori de ipocrizie şi pe mine m-a marcat vizita aici. (...) Cei mai mulţi nu au unde să plece. (...) Se pierde undeva pe parcurs, Doamne fereşte, se pot întâmpla tragedii, să decedeze sau să omoare la rândul lor pe cineva. Secţia pe care am vizitat-o are 120 de paturi, sunt 136 de pacienţi în paturi suplimentare, lucru care n-ar trebui să existe. Şi îmi spuneau cadrele medicale că nu pot să externeze o parte din aceşti pacienţi, pentru că nu au ce să facă şi nu au unde să meargă. Trebuie să semneze cineva pentru ei, dar acel cineva care semnează trebuie să demonstreze că are şi condiţii să îi îngrijească şi abilitatea să le urmărească simptomatologia", a mai spus Sorina Pintea. )