Sorin Oprescu, EROARE privind condamnarea. Modificarea Tribunalului București

Luni, Sorin Oprescu a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare, printr-o eroare în sentința Tribunalului Municipiului București. 

Judecătoarea Iosefina Pârvu de la Tribunalul Bucureşti a făcut o eroare materială în decizia de condamnare a fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu. Sorin Oprescu a fost condamnat luni pentru mai multe infracţiuni: 4 ani pentru luare de mită, 1 an pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi 3 ani pentru abuz în serviciu, el fiind achitat pentru spălare de bani. La pedeapsa cea mai mare, de 4 ani, ar fi trebuit adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse (1 an şi 4 luni), condamnarea finală trebuind să fie 5 ani şi 4 luni închisoare, şi nu 4 ani şi 4 luni, cum apare în decizie. 'În baza art. 39 alin 1 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an şi 4 luni.

Președintele Tribunalului București a anunțat astăzi că instanța a îndreptat eroare, în locul condamnării de 4 ani și patru luni de închisoare, fiind pronunțată sentința de 5 ani și patru luni. 

Sentința nu este definitivă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel