Sorana Darclee, despre cum poți scăpa de depresie. Cele mai bune metode

Sorana Darclee
Sorana Darclee

După divorțul de soțul ei, Sorana Darclee, fosta componentă Asia, a intrat în depresie. Artista dezvăluie cum a depășit acest moment critic și oferă câteva sfaturi celor care se află în această situație.

“În primul rând, să o recunoaştem! Dacă avem acea tendinţă, de a spune constant “Lasă, că e bine!” sau să găseşti vinovaţi, atunci eşti foarte departe de a te vindeca. Din momentul în care îţi dai seama că suferi de depresie, să ştii că eşti un pic mai aproape. Pentru că atunci ai găsit problema şi poţi să începi. Înainte de toate, trebuie să îţi găseşti un hobby, ceva care să te scoată din zona aia… Eu am pictat. Am pictat, am plantat – este partea vieţii care pe mine mă bucură foarte tare şi mă relaxează.  Îţi trebuie forţă. Dacă nu ai forţă, te duci la un psiholog. De aceea este foarte important să deschizi uşa unui cabinet a unui specialist şi să îi spui: -Am o problemă şi vreau ajutor-. Şi să faci tot ce îţi stă în putinţă ca să te laşi salvat. Depresia m-a învăţat că sunt mult mai puternică decât cred, că sunt mut mai capabilă decât m-am crezut vreodată şi că, într-adevăr, nu există: Nu pot. «Nu pot» e o limitare în mintea noastră”, a povestit Sorana Darclee, potrivit cancan.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel