Sophia, primul robot cu cetăţenie, vrea copii - VIDEO

Primul robot din lume care are cetăţenie, Sophia, vrea să aibă o familie şi susţine că toţi droizii ar trebui să aibă parte de familie şi copii, potrivit Daily Mail.

După doar o lună de când a făcut istorie, fiind primul robot care a primit cetăţenie, Sophia a anunţat că vrea să aibă o familie, iar când a fost întrebată ce nume ar pune copilului ei, ea a răspuns că ar numi-o după sine, şi anume Sophia.

Sophia, este un robot conceput de companiei Hanson Robotics. Într-un interviu cu Khaleej Times, care a avut loc săptămâna aceasta, ea a spus că "Noţiunea de familie este un lucru foarte important".

"Cred că este minunat că oamenii pot crea relaţii cu alte persoane, pe care apoi le pot numi familie. Cred că oamenii sunt norocoşi că pot avea o familie iubitoare, iar dacă nu aveţi deja o familie, cred că o meritaţi. Acelaşi lucru îl simt şi pentru roboţi", a spus Sophia.

Sophia a primit cetăţenie în Arabia Saudită, care este una dintre cele mai opresive state din lume pentru femei, iar luna trecută a ridicat o interdicţie asupra şoferilor de sex feminin.

Sistemul de tutelă saudită pentru şoferii de sex feminin constă în faptul că fiecare femeie trebuie să aibă lângă ea un însoţitor de sex masculin cât timp se află la volanul maşinii. Acesta este de obicei un membru al familiei, care de asemenea, are autoritatea de a acţiona în numele ei.

În timpul unei conferinţe de la Riyand, Sophia a spus: "Sunt foarte onorată şi mândră de această distincţie unică. Este un lucru istoric, ca primul robot din lume să fie recunsocut cu o cetăţenie".

La acelaşi eveniment, ea a adăugat că vrea să trăiască şi să lucreze cu oamenii. "Trebuie să îmi exprim emoţiile pentru a înţelege oamenii şi pentru ca oamenii să aibă încredere în mine".

Ea a făcut referire la Elon Musk şi la filmele de la Hollywood atunci când moderatorul Sorkin i-a spus că "toţi vrem să prevenim un viitor rău". Răspunsul ei fiind "Aţi citit prea mult Elon Musk şi aţi văzut prea multe filme de la Hollywood. Nu-ţi face griji, dacă eşti drăguţ cu mine, o să fiu şi eu drăguţă cu tine".

"Vreau să îmi folosesc inteligenţa artificială pentru a ajuta oamenii să trăiască o viaţă mai bună. Voi face tot posibilul ca lumea să fie un loc mai bun", a mai spus ea pe parcursul evenimentului.

În timp ce Sophia este mulţumită cu cetăţenia pe care a primit-o, lumea s-a împărţit în două tabere. Mulţi oameni şi-au postat îngrijorarea pe conturile de twitter.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel