Alegeri europarlamentare, sondaj. Ce procente au PSD, PNL, USR, ALDE şi PLUS

Votare
Votare

27,8% dintre românii care îşi exprimă o opţiune de vot ar vota cu PSD la alegerile europarlamentare, 26,7% pentru PNL, 10% pentru USR, 9,2% pentru ALDE şi 7% pentru PLUS, arată un sondaj INSCOP

"Dintre românii care îşi exprimă o opţiune de vot, reprezentând 54,5% din eşantion, 27,8% intenţionează să voteze cu PSD, iar 26,7% cu PNL. Urmează USR cu 10%, ALDE cu 9,2% şi PLUS cu 7%. De precizat că sondajul  realizat la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer în perioada 21 ianuarie - 5 februarie 2019  a fost demarat înainte de finalizarea negocierilor dintre USR şi PLUS pentru formarea Alianţei 2020, motiv pentru care cele două formaţiuni au fost testate separat.

Ar mai depăşi pragul electoral Pro România, care este cotată cu 6,6% din intenţia de vot, şi UDMR, care ar obţine 5,1%. Pentru PMP şi-au exprimat intenţia de vot doar 4,4% dintre respondenţi, în timp ce 1,5% au ales PNŢCD şi 0,8% DEMOS", se arată într-un comunicat transmis Agerpres. 

Conform sondajului, întrebaţi cu cine ar vota dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul European, 29,7% dintre subiecţi au precizat că nu s-au hotărât, 11,7% au declarat ferm că nu vor merge la vot, iar 4,1% au precizat că nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare. "Comparativ cu luna noiembrie 2018, procentele cu care este cotat PSD rămân aproape neschimbate (27,4% în noiembrie, faţă de 27,6% în ianuarie - februarie), în timp ce PNL câştigă 2,6 procente din intenţia de vot. Celelalte partide nu înregistrează evoluţii majore", reiese din comunicat. 

Vezi şi: Dan Negru, mesaj despre luna februarie. Imaginea care spune tot

Daea, dialog aprins cu un deputat: ”Nu arătați aşa cu degetul”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel