Solicitare neștiută până acum, pe masa CSAT. Scrisoarea ajunsă la Iohannis

CSAT
CSAT

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-au trimis, marţi, o solicitare preşedintelui Klaus Iohannis. 

UPDATE 14:20: Președintele a afirmat că a avut un singur punct pe agenda CSAT, bugetul. Prin urmare, nu a luat în considerare scrisoarea magistraților. 

Magistrații i-au cerut să includă pe agenda şedinţei CSAT şi ”declasificarea tuturor hotărârilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat atribuţii în combaterea infracţiunilor”.

Cererea vine în contextul în care, în baza unor hotărâri CSAT care sunt clasificate, s-au semnat protocoale între serviciile de informaţii şi Ministerul Public pe temeiul cărora s-au format ”echipe mixte” compuse din agenţi ai serviciilor de informaţii şi procurori, ceea ce nu are acoperire legală.

Scrisoarea integrala a UNJR si AMR poate fi gasita mai jos:

31 ianuarie 2017

Catre Domnul Klaus Iohannis
Presedintele Romaniei si Presedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii

Stimate domnule Presedinte,

Va solicitam ca in cadrul sedintei CSAT, care va avea loc pe data de 31 ianuarie 2017, sa includeti pe agenda si declasificarea tuturor hotararilor CSAT prin care serviciilor de informatii li s-au trasat atributii in combaterea infractiunilor.

In baza acestor hotarari CSAT, relatiile de colaborare interinstitutionale intre serviciile de informatii si organele de urmarire penala s-au materializat in incheierea unor protocoale clasificate si constituirea unor echipe mixte ce nu isi gasesc suport in cadrul legal actual.

In conditiile in care subiectul este unul de un vadit interes public, fiind vorba de infaptuirea justitiei, pastrarea secreta a acestor hotarari nu face altceva decat sa alimenteze spatiul public cu suspiciuni ce erodeaza increderea in institutiile statului.

Romania este stat de drept, iar o caracteristica a statului de drept este ca nomele legale sunt publice pentru toata lumea, cu atat mai mult cu cat implica si actul de justitie. Cat timp aceste hotarari ale CSAT si protocoalele dintre serviciile de informatii si parchete nu sunt publicate, pentru ca fiecare cetatean sa stie ce contin, increderea in justitie nu va fi recastigata.

Va solicitam, in consecinta, sa faceti toate demersurile necesare pentru declasificarea tuturor hotararile CSAT in baza carora agenti ai serviciilor de informatii au constituit "echipe mixte, cu reprezentanti ai organelor de urmarire panala, in scopul contracararii riscurilor derivate din derularea unor activitati cu caracter infractional".

Cu stima,

Judecator Dr. Andreea Ciuca
Presedinte interimar
Asociatia Magistratilor din Romania

Judecator Dana Girbovan
Presedinte
Uniunea Nationale a Judecatorilor din Romania

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel