Şofer pe A2, băut şi fără permis

Un bărbat ce conducea haotic pe autostrada A2 a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, care au reuşit oprirea autoturismului acestuia după câţiva kilometri.

La verificarea şoferului s-a dovedit că era băut şi nu poseda permis de conducere, au informat marţi reprezentanţii Poliţiei Române. 

"Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au fost sesizaţi, prin 112, că pe autostrada A2 km 175, Calea 2, un şofer conduce haotic. Imediat, poliţiştii au interceptat autoturismul la km 105, însă conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul acestora, reuşindu-se oprirea la spaţiul de servicii de la km 99, Calea 2, unde conducătorul auto şi-a avariat autoturismul din cauza vitezei excesive", se arată într-un comunicat IGPR. Conducătorul autoturismului, depistat ca urmare a relatărilor martorilor, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,40 mg/l alcool în aerul pur expirat.

A fost testat şi pasagerul aflat în maşină, rezultând o alcoolemie de 0,60 mg/l. Ambele persoane sunt conduse la Spitalul Lehliu Gară, în vederea recoltării de probe biologice. IGPR transmite că niciunul dintre cei doi bărbaţi nu figurează ca având permis de conducere.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel